19.1 C
Sibiu
vineri, aprilie 18, 2025

A fost votată legea prin care jurnaliștii sunt scutiți de impozit

Cele mai citite

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care prevede scutirea de impozit pentru veniturile obținute ca urmare a desfășurării activității de jurnalism, un cadou otrăvit al PSD pe care nu l-au cerut jurnaliștii, ci politicienii. 
Proiectul a fost inițiat de PSD și ALDE, în contextul ”situației economice foarte dificile” în care se află mass-media. Guvernul Dăncilă și Guvernul Orban s-au opus proiectului din cauza presiunii bugetare pe care o implică scutirile. Camera Deputaților este for decizional al Parlamentului în cazul acestei legi. Proiectul mai trebuie promulgat de președintele Iohannis.
Legea a fost adoptată cu voturile PSD, respectiv 174 de voturi pentru, 91 abțineri și două împotrivă.  Comisia de buget din Camera Deputaților a avut un raport favorabil propunerii legislative, după ce, anterior, o avizase negativ. Calculele făcute de guvern arată că legea va genera un impact negativ asupra veniturilor bugetare de minim 18 milioane lei. Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senat.
Legea prevede scutirea de impozit pe venit în cazul persoanelor fizice pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3) din Codul Fiscal și pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, ca urmare a desfășurării activității de jurnalism.  În categoria activității de jurnalism, conform proiectului, sunt incluse: ”cercetarea, investigarea, interpretarea și comunicarea știrilor și informațiilor publice prin intermediul ziarelor, televiziunii, radioului și altor mijloace de informare în masă, respectiv controlul funcționării tehnice a echipamentelor pentru a înregistra și edita imaginile și sunetul și pentru transmiterea pentru emisiunile radio și televiziune a imaginilor și sunetelor, precum și a altor tipuri de semnale de telecomunicații terestre, marine sau aeriene, care se desfășoară în baza unui contract de muncă și a unui contract de drepturi de autor”. Parlamentarii PSD au mai susținut că prevederea este în măsură să asigure libertatea și independența presei.
 

Publicitate
Ultimele știri

Spectacol folcloric în prima zi de Paști, la Mediaș

Duminică, 20 aprilie, în prima zi de Paști, Primăria Municipiului Mediaș organizează tradiționalul joc de Țuru, în cartierul Moșnei.Evenimentul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect