Grindeanu: economia românească va înregistra, în acest an, o creştere de 5,2%

Cele mai citite

Premierul Sorin Grindeanu a scris, marţi seară, pe Facebook, după ce FMI a îmbunătăţit estimarea de creştere a economiei României la 4,2% de la ritmul prognozat anterior de 3,8%, că îşi păstreză opinia că economia va înregistra, în acest an, o creştere de 5,2%, precizând că această creştere trebuie să se vadă şi în veniturile românilor, scrie www.news.ro.  ”FMI şi-a îmbunătăţit estimările pe 2017 pentru economia românească. Şomajul estimat a scăzut de la 6,2 la 5,4%. Iar estimarea evoluţiei economiei creşte de la 3,8 la 4,2%. În continuare, inclusiv după discuţiile cu Ministerul de Finanţe şi Comisia de Prognoză, îmi păstrez opinia că economia românească va înregistra, în acest an, o creştere de 5.2 la sută”, a scris premierul Sorin Grindeanu pe pagina de Facebook. Prim-ministrul a precizat că Guvernul s-a angajat să susţină mediul de afaceri din România şi va lua toate măsurile în acest sens. ”De asemenea, creşterea economică trebuie să se vadă şi în veniturile românilor”, şi-a încheiat Grindeanu mesajul.
FMI a îmbunătăţit estimarea de creştere a economiei României la 4,2%, de la ritmul prognozat anterior de 3,8%, dar ritmul este totuşi sub avansul de 5,2% anticipat de guvern, potrivit raportului World Economic Outlook publicat marţi de instituţia financiară. Pentru 2018, FMI prognozează că economia României va avansa cu 3,4%.
Şeful delegaţiei FMI în România, Reza Baqir, a declarat în martie, la finalul unei misiuni a Fondului, că deficitul bugetar al României va ajunge în acest an la 3,7% din produsul intern brut (PIB), urmând ca dezechilibrul bugetar să atingă 3,9% din PIB în 2018. Guvernul a anunţat că deficitul bugetar nu va depăşi în acest an pragul de 3% din PIB impus de tratatele europene.  Fondul mai anticipează pentru acest an o inflaţie de 1,3% în acest an, urmată de un ritm de 3,1% în 2018, după un ritm negativ, de -1,6%, în 2016. Şomajul va încetini de la 6% în 2016 la 5,4% în acest an şi 5,2% în 2018. FMI a îmbunătăţit estimarea de creştere a economiei mondiale la 3,7% în 2017, de la o estimare de 3,4% în ianuarie, datorită progreselor înregistrate în Europa, Japonia şi China, dar a avertizat că politicile protecţioniste pun în pericol redresarea.

spot_img
Ultimele știri

EXCLUSIV: Dan Dumitru, secretarul Uniunii Oierilor din România: “Noi am aflat din presă despre planul ASVSA privind măsurile pentru reluarea exporturilor de ovine și...

Asociațiile crescătorilor de ovine și caprine din România se plâng de faptul că nu au fost consultate înainte ca...

Știri pe același subiect