6.2 C
Sibiu
duminică, aprilie 19, 2026

Ioan Cindrea: Biroul PSD Mediaș și-a asumat răspunderea pentru rezultatele localelor. Nu l-au vrut pe Roman

Cele mai citite

Rezultatele obținute la alegerile locale din Mediaș reprezintă motivul principal al demiterii conducerii PSD Mediaș. Președintele organizației județene Sibiu a Partidului Social Democrat Sibiu, Ioan Cindrea, a detaliat într-o conferință de presă motivele care au stat la baza demiterii președintelui PSD Mediaș, Viorel Arcaș, și dizolvării Biroului Local de Conducere. Cindrea a spus că organizația Mediaș a refuzat desemnarea actualului primar liberal Gheorghe Roman drept candidat al PSD pentru Primăria Mediaș și l-au determinat pe acesta să plece din partid, iar PSD Mediaș și-a asumat candidatura lui Mihai Macaveiu. Ioan Cindrea a mai spus că membrii conducerii Partidului Social Democrat Mediaș și-au asumat câștigarea alegerilor locale cu funcțiile. „Rezultatele obținute la alegerile locale și angajamentul pe care și l-a luat organizația municipală Mediaș și care nu a fost realizat, acela de a câștiga alegerile în municipiul Mediaș,  au condus la această decizie. Comitetul Executiv Național a stabilit dizolvarea Biroului Organizației Municipale Mediaș, numirea unei conduceri interimare  în persoana doamnei Tarniță Mariana și termen de o lună de zile de reorganizare și alegeri la organizațiile care există,  de femei, de tineret, de seniori și alegerea unei noi conduceri la nivelul municipiului Mediaș. Cu toată presiunea creată de Biroul Organizației Județene, și-au asumat răspunderea deciziilor cu funcția. Mă refer la domnul Gheorghe Roman, la determinarea acestuia să plece din organizație, refuzul domnului Arcaș de a candida deși sondajele arătau ca ar putea să câștige și desemnarea unui candidat pentru care tot biroul de la Mediaș și-a asumat raspunderea”, au fost explicațiile oferite de șeful organizației județene a PSD Sibiu, Ioan Cindrea.

spot_img
Ultimele știri

A murit învățătorul Ioan Pușcă din Axente Sever

Învățătorul Ioan Pușcă din Axente Sever, care a activat peste 40 de ani în sistemul de educație, a încetat...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect