Nicușor Dan, de Ziua Libertății Religioase: „Trebuie să denunțăm extremismul religios”

Cele mai citite

Cu ocazia Zilei Naționale a Libertății Religioase, președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm împotriva extremismului religios și a folosirii credinței pentru manipulare sau instigare la ură. Șeful statului a subliniat importanța dialogului, a valorilor democratice și a unității sociale.

Nicușor Dan: Valorile religioase trebuie să unească, nu să dezbine

În mesajul transmis de Administrația Prezidențială, Nicușor Dan a declarat că libertatea religioasă reprezintă un pilon esențial într-o societate democratică și responsabilă.

„Într-o societate matură, conștientă de răspunderea față de oameni și de binele comun, exercițiul libertății religioase este fundamental. Îndemnul meu este să nu folosim valorile religioase ca pretexte pentru diviziuni artificiale sau confruntări sterile, ci să le asumăm ca sursă de echilibru, cunoaștere și apropiere”, a transmis președintele, potrivit Mediafax.

Acesta a încurajat cultele religioase și comunitățile de credincioși din România să continue dialogul constructiv și să susțină valorile europene și democratice.

Publicitate

Apel împotriva extremismului și manipulării prin religie

Președintele a avertizat asupra riscurilor generate de proliferarea conflictelor și de revenirea curentelor extremiste, afirmând că societatea trebuie să apere valorile fundamentale precum libertatea, solidaritatea, pluralismul și respectul reciproc.

„Cu prilejul acestei zile suntem datori să denunțăm extremismul religios, să ne opunem instrumentalizării religiei și transformării ei în mijloc de manipulare, de instigare la violență și ură sau de stigmatizare”, a declarat Nicușor Dan.

Șeful statului a subliniat și rolul important pe care cultele religioase l-au avut de-a lungul timpului în consolidarea parcursului european și euroatlantic al României.

Ziua Națională a Libertății Religioase, celebrată pe 16 mai

În fiecare an, pe 16 mai, România marchează Ziua Națională a Libertății Religioase, moment dedicat atât promovării libertății de credință, cât și recunoașterii contribuției cultelor religioase la dezvoltarea societății românești.

Nicușor Dan a transmis că prin colaborare și respect reciproc poate fi construită „o Românie prosperă, stabilă și sigură”, atât pentru generația actuală, cât și pentru cele viitoare.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Morcovii, leguma ieftină care îți poate transforma sănătatea: O nutriționistă explică în ce mod pot susține morcovii imunitatea, pielea și vederea

Morcovii, una dintre cele mai accesibile și populare legume rădăcinoase, încep să primească atenția pe care o merită. Mult...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect