-1.8 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Eleganța costumelor croite în Sibiu, o poveste de succes despre lumea bărbaților

Cele mai citite

Un bărbat la costum denotă eleganță și rafinament, ca să nu mai vorbim despre seriozitate. Deși ținutele casual sunt mai confortabile, sunt nenumărate situații care impun purtarea unui costum, iar felul în care arată un bărbat îmbrăcat în costum este esențial. La câțiva pași de Sibiu, în Șelimbăr, există un atelier în care iau viață costume bărbătești la comandă. Este cel mai potrivit mod pentru ca un costum să fie croit impecabil.

So Conf, atelierul despre care povestim în această ediție, a luat ființă acum aproape două decenii. De la doi angajați, câți număra în anul 2003, acum a ajuns la zece. Înainte de pandemie, numărul lor era mai mare cu patru, însă greutățile ce au venit odată cu criza COVID-19 și-au pus amprenta și pe afacerile de pe Mihai Viteazu 342, din Șelimbăr, acolo unde iau viață costume bărbătești unice, dedicate oricărei ocazii.

Sorin Comiza a înființat So Conf în 2003, la Avrig. “Am funcționat la Avrig aproape 16 ani, ca atelier de croitorie. Era un spațiu luat în chirie, dar insuficient pentru nevoile noastre. Astfel, am decis să construim în Șelimbăr, unde am deschis această secție.  Am început de la doi angajați, dar apoi am cumpărat din ce în ce mai multe utilaje și, prin fonduri europene, am angajat croitori mai mulți. Am avut 14 angajați. Acum un an, în timpul pandemiei, am mai restructurat. Am fost un pic afectați, ca toată lumea. Acum o să ne revenim și reluăm activitatea normală. Sperăm să fim cum am fost acum un an și jumătate”, ne explică Sorin Comiza.

Acum 18 ani, atelierul său confecționa numai geci din piele și cojoace de tip “alendelon”. “După aceea, am văzut că gecile din piele nu se mai cer și am zis că suntem mult mai rentabili să facem costume”, explică fondatorul So Conf. Astăzi, în atelierul său din Șelimbăr, croiește și coase, alături de cei zece angajați ai săi, costume bărbătești la comandă. Opt dintre cei care trudesc aici sunt femei.

Cum este pentru ele să activeze într-o lume – am putea spune – strict a bărbaților? “Foarte frumos! Pretențioși bărbații, dar nu ca noi, femeile!”, mărturisesc acestea.

Produsele din Șelimbăr ajung în toată Europa și America

So Conf are colaborări cu diferite firme din țară și străinătate, iar produsele fabricate în Sibiu ajung peste hotare, în toată Europa și chiar Statele Unite ale Americii. În plus, atelierul are și o colaborare cu firmă din străinătate, pentru confecționarea unor geci din cânepă.

Magazin închis din cauza COVID

Atelierul are și două magazine proprii, la sediul din Șelimbăr și pe strada Ocnei nr. 5, dar se concentrează și pe costumele la comandă, pentru că se ghidează după ideea că fiecare persoană își dorește ceva unic.

Până să intrăm în “era” COVID, So Conf avea un magazin și în Cedonia însă, pentru că evenimentele au fost suspendate și clienții erau din ce în ce mai puțini, Sorin Comiza a decis să-i pună lacătul. În timpul pandemiei, atelierul său a supraviețuit și datorită cererii italiene în privința măștilor de protecție. “Am făcut măști pentru Italia în pandemie”, a explicat Sorin Comiza.

Potrivit lui Comiza, So Conf se deosebește de alte ateliere în domeniu prin faptul că oferă atenție fiecărui client, iar modificările cerute se “rezolvă” fără vreo plată suplimentară din partea acestuia.

Planuri de viitor

În ceea ce privește marea revenire la normalitate, acesta consideră că soarele a răsărit în atelierul său imediat după Paști, când comenzile au început să se înmulțească. “Pandemia ne-a întors la 180 de grade. Au început vânzările cam la o săptămână după Sărbătorile Pascale. Indiferent ce produci, dacă nu vinzi… e greu”, a adăugat fondatorul So Conf.

Sorin Comiza mai spune că, în viitorul apropiat, vrea să mai deschidă un magazin pentru produsele sale în Sibiu și să construiască o nouă sală care să servească atelierului său. În plus, are de gând să mărească numărul angajaților și să ajungă la cât mai mulți clienți care să aprecieze ținuta unui costum croit la comandă, cu bun gust și eleganță.

Alte recomandări privind magazine ce comercializează costume bărbătești:

Gama
Unik mode

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect