La mică distanță de Sibiu, în localitatea Șura Mică, găsiți Patiseria Turily. Extrem de vizibilă, datorită afișelor mari ce îmbracă un perete întreg și unde puteți vedea produsele lor. În cei trei ani de la înființare, mica afacere locală a devenit tot mai cunoscută în regiune. Cei de aici sunt renumiți în special pentru cozonacul cu urdă.
Patiseria Turily este visul devenit realitate al Ilenei Turean, Costea după căsătorie. Tânăra a moștenit din familie pasiunea pentru brutărie și patiserie. Părinții ei dețin de aproape 30 de ani Brutăria Turean, ce oferă pâine, lipii țărănești și, produsul cel mai cunoscut, cozonacul cu nucă „la metru”.
De când era mică a crescut în acest mediu, i-a plăcut foarte mult, astfel încât atât în liceu, cât și în facultate, a studiat în domeniul ingineriei alimentare. În timpul facultății își ajuta părinții în brutăria familiei. După, a vrut să „își ia zborul”, să pornească o afacere proprie. „Am încercat să deschid ceva al meu, care să îmi aducă satisfacție. Să văd că iese ceva din mâinile mele”, ne spune Ileana.
Familia a sprijinit-o mereu, atât părinții, cât și soțul ei. Ea se ocupă de toată partea de producție și dezvoltare produse. Soțul ei este responsabil de vânzări, marketing, contabilitate, dar și de partea grafică. El a conceput etichetele produselor sau afișele de promovare. Au și șapte angajați, lucrează în ture.
Crize au fost tot timpul, important este să mergem mai departe, să fim optimiști!
Ileana a înființat Patiseria Turily în pandemie. Ideea ei a fost privită cu destulă neîncredere de către cei din jur. Tatăl a încurajat-o însă. La fel, soțul ei. „Toată lumea m-a întrebat atunci cum de am curajul. Tata îmi zicea: «crize au fost tot timpul, important este să mergem noi mai departe, să fim optimiști! Să trecem peste criză». M-a susținut și soțul meu, încă de la început. Eu aveam ideea aceasta încă dinainte să ne căsătorim. Știam că asta voiam să fac”.
Numele patiseriei a fost ideea soțului ei, pornind de la numele ei de fată, Turean Ileana, prescurtat Turily. Primii doi ani au fost mai dificili. Până au găsit clienți, până au devenit cunoscuți. Deși a fost greu, Ileana Turean nu a regretat niciodată decizia de a deschide patiseria. Acum sunt căutați de clienți atât din Șura Mică, dar și din Sibiu. Vin și mulți angajați de pe Platforma Industrială Vest sau dintre cei mutați în cartierele nou construite în comună. Produsele lor sunt vândute și în magazine din Sibiu, București, iar, de două săptămâni, într-un magazin din Deva.
Ileana Turean folosește rețete moștenite sau inventate de ea
Primele produse de patiserie pe care le-au oferit clienților au fost cornulețe, sărățelele, cozonacul cu urdă. Rețeta pentru acesta este inventată de către părinții Ilenei, dar delicioșii cozonaci îi găsiți doar la Patiseria Turily. Tânăra păstrează secretul rețetei și își dorește să o transmită mai departe, copiilor ei. Și pentru plăcinta cu mere folosește o rețetă din familie, cea a bunicii ei.
Rețetelor moștenite li se adaugă cele inventate sau adaptate de ea. Ne-a descris puțin din procesul de definire a noilor produse. „Am făcut și cursuri, dar eu sunt foarte pasionată, să combin lucruri, să descopăr. Dacă văd ceva pe piață și îmi place gustul, încerc din aceleași ingrediente să fac și eu un produs similar.
Un exemplu ar fi cornulețele cu magiun. Mi-au plăcut foarte mult, dinainte să am patiseria. Am zis că sunt un produs pe care vreau să îl am în ofertă. Am tot încercat să le fac și acasă. Nu au ieșit de la început, tata chiar mă sfătuia să mă las păgubașă. N-am vrut, am zis că încerc până îmi ies. La două-trei luni după ce am deschis patiseria, am schimbat ceva în combinația de rețete folosită și atunci am reușit”.
Am întrebat-o pe tânăra patiser ce face atunci când nu se ocupă de mica afacere, ce alte pasiuni are. Pentru că îi place atât de mult ce face, mare parte din timpul liber îl petrece tot în patiserie: ”Dacă am chef să mă relaxez, vin aici și lucrez la o rețetă nouă sau vin după-amiaza și le ajut pe fete. Călătoriile mă mai pasionează, în general în afara țării.”
Am întrebat-o și dacă, atunci când călătorește, încearcă din deserturile specifice altor țări. ”Da, îmi place să testez produsele din țările pe care le vizitez, să îmi iau idei noi și să aduc un plus produselor noastre. Desertul meu preferat din altă țară este baclavaua din Turcia. Și renumita înghețată de lămâie din Amalfi, Italia. Ambele sunt produse tradiționale în regiunile lor, și de regulă asta îmi place să testez în fiecare țară, deserturile tradiționale.”
„Îți păstrezi clienții folosind ingrediente bune și oferind întotdeauna produse de calitate”
În Patiseria Turily, 70-80% dintre ingrediente sunt din surse locale sau din România. Lactatele pe care le folosesc, urdă, smântână sau cașcaval, sunt de la producători din Șura Mică. Ileana merge în fiecare seară împreună cu soțul să cumpere lapte de la o fermă locală. O parte din ouă sunt de casă, din producția părinților ei. Tânăra pune foarte mare preț pe calitatea ingredientelor folosite.
„De la tata am învățat că îți păstrezi clienții folosind ingrediente bune și oferind întotdeauna produse de calitate. La început poate li se păreau prețurile prea mari. Pentru că, folosind materie primă de calitate, automat și prețul produselor noastre era puțin mai mare. Am încercat să explicăm clienților că folosim unt, nu margarină, că ingredientele sunt de altă calitate. Au înțeles”.
Au aproape treizeci de produse de vânzare în patiserie. O parte dintre acestea sunt tradiționale, precum cozonacii, salamul de biscuiți, ciocolata de casă, cornulețele cu magiun, hencleșul cu prune sau „tăvălita”. Tăvălita, un pandișpan învelit în sos de ciocolată și tăvălit prin cocos, era prăjitura preferată a Ilenei în copilărie.
Găsiți la ei și produse sărate: sărățele cu cașcaval, covrigei cu cașcaval sau cu chimen, merdenele cu brânză, triunghiuri cu carne. Din patiseria altor țări, produc choux a la crème, eclere, savarine, tiramisu. Pentru că li s-a cerut foarte mult ciocolata Dubay, Ileana a început să facă teste pentru acest produs. În curând îl vor putea oferi clienților.
În perioadele respective, o parte dintre rețete sunt disponibile și în varianta de Post.
La Patiseria Turily găsiți și produse pentru evenimente speciale: candy bar, torturi. Puteți comanda sau achiziționa direct la magazinul din Șura Mică și de la câteva magazine specializate din Sibiu. Clienții pot să comande prin intermediul Whatsapp (0772048230) și să ridice produsele din patiserie (Șoseaua Sibiului, nr. 20). De luni până vineri au deschis între orele 8 și 19, sâmbăta, între orele 8 și 12.
Alte recomandări locale: Brutăria Turean, Mariohr, PAN Mitea, Nutts @ Eggs, Maria Ranf.