Denisa Bălănean, artista ce crează pălăriile The Hat Venture, a început mica sa afacere acum aproape trei ani. Nu a fost un drum ușor, dar pasiunea a ajutat-o să depășească toate obstacolele. Am vizitat-o în atelierul său cochet din Cisnădie.
Tânăra este absolventă de drept, un domeniu fără nicio legătură cu ceea ce face în prezent. A lucrat în diverse domenii, ultimul loc de muncă fiind într-o companie aeriană. Nu s-a regăsit în ceea ce făcea. The Hat Venture (sau THV) a pornit și datorită pandemiei, un moment global mai delicat. „Cumva mi s-au schimbat toate planurile, cred că nu doar ale mele, ci cele pe care le avea toată lumea. Atunci am avut timp să mă documentez, să mă regăsesc, să mă pregătesc pentru călătoria asta la care m-am supus”, ne mărturisește Denisa.
A început să facă pălării și de la o mică frustrare personală. „Voiam de mult să cumpăr o pălărie de calitate înaltă, făcută special pentru mine. Mi s-a părut prea scumpă la vremea respectivă. Am renunțat pentru moment după care am revenit anul următor. Atunci prețul era cu 30 – 40 la sută mai mare. Nu am putut să o cumpăr, dar dorința a rămas acolo. Apoi m-am gândit cum ar fi să fac eu pălării. Ăsta a fost un factor care a influențat găsirea drumului în practicarea acestui meșteșug.”
„Băiatul lui tata” – i-a fost de ajutor faptul că a fost crescută așa
Ca să deschidă The Hat Venture, Denisa Bălănean a folosit orice mică posibilitate de a câștiga bani. Fiind pandemie, opțiunile erau restrânse. A avut grijă de animale sau de o grădină, a udat plante. Fiecare ban câștigat mergea în cumpărarea unui material, a unui instrument, a ceva necesar.
În decembrie 2021 a găsit spațiul în care funcționează și acum atelierul și a început. Ne spune că a ajutat-o mult în amenajare faptul că este într-un fel „băiatul lui tata”. Acesta a învățat-o să schimbe prize, să pună parchet, să se descurce cu tot felul de provocări „bărbătești”. Împreună cu tatăl ei a confecționat și o parte din mobilierul necesar.
A avut parte de un parcurs anevoios și pentru învățarea meseriei. Nu a găsit pălărieri în România dispuși să o învețe sau să o lase să „fure” secretele meseriei. „Am învățat totul pe parcurs. A trebuit să descopăr de una singură, să mă lovesc de toate piedicile, de refuzuri și de greutățile care au venit o dată cu această alegere. În România nu am găsit informație deloc. A trebuit să mă concentrez doar pe video-uri, din alte țări, din America sau Marea Britanie. Existau foarte puține și acestea, scurte, în care nu îți prezentau secrete, sau etape. Nu arătau ce să nu faci, să nu deteriorezi materialul, să nu faci risipă. Am învățat greșind mult. Consider că am de învățat cu fiecare pălărie pe care o fac.”
Unul dintre clienți este la a noua pălărie The Hat Venture
Până în prezent, din mâinile Denisei au ieșit peste două sute de pălării, toate unicat. Toate având propriul nume. Black Mamba, Digital City, White Swan sunt doar câteva dintre acestea. Fiecare pălărie The Hat Venture este inspirată din povestea celui ce o poartă. Artista discută cu fiecare client, încearcă să afle ce personalitate are, ce îi place și ce nu, colaborează pe tot parcursul realizării produsului. Clienții ajung la ea datorită platformelor de socializare și datorită recomandărilor din vorbă în vorbă.
Are câteva modele expuse și pe site-ul propriu sau pe alt site specializat în vânzarea pălăriilor. Sunt acolo mai mult pentru a oferi o idee despre ceea ce poate face. Nu se bazează pe acelea pentru că fiecare client vine cu câte o idee, vrea un model, o culoare, ceva anume gravat. Poate vrea să integreze un element care îl reprezintă, sau un accesoriu moștenit din familie.
A vândut pălării și în Sibiu, dar cele mai multe au plecat în Brașov, București, zona Moldovei. A trimis pălării și în Italia, Spania, Danemarca sau Germania. „Am clienți care poate revin în fiecare lună. Am o doamnă foarte interesantă, care vine din Slatina. Este foarte impresionată de pălării, foarte cochetă. La o lună – două își dorește ceva nou. Știu câte ceva despre ea, reușesc să o surprind de fiecare dată. Introduc niște elemente și creez o poveste în care se regăsește cumva foarte bine.
Încerc să livrez o experiență nu doar un produs. Cred că asta face clienții să revină. Nu doar asta, dar și calitatea produselor. Am primit feedback-uri foarte bune din partea lor. Asta mă motivează foarte mult și îmi confirmă că ceea ce fac, fac foarte bine. Am un client care cred că este la a 9-a pălărie și sigur nu este ultima. Am creat pălării pentru influenceri, artiști, Călin Han are o pălărie de la mine. Am creat și o pălărie care i-a fost oferită Ralucăi Turcan.”
Pălăria cu craniu – între cele mai bine vândute modele
Pălăriile The Hat Venture au fiecare un detaliu inedit. Unele sunt pirogravate, manual sau cu ajutorul laserului, o achiziție mai recentă. Borul lor prezintă desene complicate, inspirate de natură. Au decupaje în bor sau în calotă, finisate cu metal. Sunt accesorizate cu panglici, pene, mărgele. Poate cel mai mult ne-au surprins cele care aveau modelat un craniu în calotă. Am întrebat-o cum a ajuns să realizeze acel tip de pălărie.
„Am văzut prima dată un model cu craniu la un pălărier din America. Am așteptat cumva provocarea asta. Prima pălărie am făcut-o la cererea unui cuplu din Cluj, urmau să se căsătorească. El dorea o pălărie cu un craniu. Acela a fost momentul perfect ca să creez primul model cu așa ceva. La prima încercare am vrut să îl creez prin modelare manuală, nu a ieșit cum trebuia. În ziua respectivă trebuia să merg în pivnița tatei, să caut ceva, am găsit exact craniul acesta. Nu îmi venea să cred cum s-au legat lucrurile.
A fost mulajul perfect pentru modelul cu craniu, mirele a fost foarte entuziasmat. Au venit cu niște accesorii foarte personale, niște bănuți primiți de la bunici, niște oase. Au ieșit niște pălării foarte frumoase pentru amândoi, le-au purtat la nuntă. Acesta a fost începutul craniilor în pălăriile The Hat Venture. Am vândut foarte multe pălării cu craniu.”
Creațiile The Hat Venture se pot integra oricărui stil vestimentar
Visul Denisei Bălănean este să atingă un nivel cât mai înalt de calitate, să ajungă pe piața internațională. Își dorește să lucreze și cu designeri români, să creeze colecții deosebite, să colaboreze cu alți artiști. Chiar dacă spune că ideile sale sunt ușor avangardiste, încearcă să găsească un echilibru între acestea și transpunerea lor într-o piesă perfect adaptată clientului. Până acum, a întâlnit foarte mulți oameni interesanți și creativi, pentru care a creat pălării.
Nu exclude posibilitatea de a lărgi publicul țintă. Crede că pălăriile se pot încadra în orice tip de ținută, elegantă sau casual. Prima pălărie e mai greu de ales. După, lucrurile ar decurge natural. „Am în plan pe viitor să fac niște colecții pentru mai multe categorii. De exemplu, o gamă Standard, ceva Premium, ceva Luxury. Acum nu toată lumea își permite o pălărie. Nu zic că prețul meu este foarte ridicat față de ce este pe piață, dar având în vedere situația financiară a marii majorități din țara noastră, atunci se reduce destul de mult publicul țintă.”
La o pălărie lucrează în jur de 3 – 6 zile. Folosește fetru din lână sau din păr de iepure. Realizează și pălării din paie. Punctul care o solicită cel mai mult este probabil etapa finală de accesorizare. „Pentru că aceasta îi dă energia totală a pălăriei. Nu pot să scot o pălărie din atelier dacă nu sunt convinsă sută la sută de ea.” Pe lângă accesorizare, o fază solicitantă este cea a tragerii materialului pe calapod. Ne spune că necesită multă forță. O ajută faptul că a făcut mult sport, atletism, handbal.
Achiziția unei pălării THV – o experiență completă.
Artista gândește în detaliu și modul în care își livrează produsele. „Mă definește totul: de când încep pălăria, până la cum o livrez. Cum deschide clientul cutia, cum miroase. Pun în ea tot felul de plante uscate, culese de mine din natură, îi scriu un mesaj. Încerc să livrez o experiență completă.”
The Hat Venture oferă și servicii de reparații și modificări pălării. „Dacă eu vă fac o pălărie și peste o jumătate de an nu vă mai place, asta se poate rezolva. Se poate mări, se poate micșora. Și pentru cele făcute de mine și pentru altele. Pot da tot jos de pe ea, să pun alte accesorii. Se poate da o altă viață pălăriei.”
Puteți vedea și comanda pălăriile Denisei Bălănean pe site-ul thehatventure.ro sau pe conturile de pe platformele de socializare. Artista are pagină de facebook și cont instagram.
În zona noastră puteți cumpăra pălării și de la meșterul din Săliște, Radu Ilieș Dădârlat.