0.2 C
Sibiu
marți, ianuarie 31, 2023

Ce ne așteaptă anul viitor: ”Pentru 2023, maxim 30% din cantitatea totală de deșeuri mai poate ajunge la groapa de gunoi”

Cele mai citite
banner
banner
banner
banner

banner

Vestea proastă: Conform legislației în domeniului deșeurilor, anul viitor 70% din cantitatea totală de deșeuri produsă în municipiul Sibiu trebuie să meargă la reciclat. Dacă nu atingem această țintă, vom plăti penalizări, ca și până acum. Vestea bună: Sibiul are un grad de colectare separată a deșeurilor de 29%, cel mai ridicat din țară, și crește constant de la an la an.

O.U.G nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor precizează că începând cu anul 2023 cantitatea de deșeuri de hârtie, metal, plastic și sticlă colectate separat trebuie să fie de 70% din cantitatea totală generată de deșeuri reciclabile din deșeurile municipale. Pe lângă acest indicator, la nivel local, este stabilit încă un indicator pentru colectarea separată a biodeșeurilor, respectiv 26,09% începând cu anul 2022.

”Astfel, pentru anul 2023, maxim 30% din cantitatea totală de deșeuri mai poate ajunge la groapa de gunoi. În Municipiul Sibiu, gradul de colectare separată a deșeurilor reciclabile este de  29%”, spune Marian Popa, directorul Serviciului Public de Management Salubrizare și Protecția Mediului Sibiu.

O altă veste bună este că autoritățile iau măsuri din timp și, din multe puncte de vedere, Sibiul este un pionier în România în privința gestionării deșeurilor, aspect recunoscut în vara acestui an de un studiu realizat pe plan național. Publicat în luna iulie, studiul a fost realizat de Societatea Academică din România cu sprijinul partenerilor Asociația Act For Tomorrow și Vellenes Fellesorganisasjon, iar principala concluzie este că Sibiul are cel mai bun sistem de gestionare a deșeurilor din România.

Autorii studiului au scos în evidență faptul că în Sibiu deșeurile sunt colectate pe fracții, că fiecare platformă de gunoi este dotată cu recipientele necesare colectării separate și există o frecvență crescută pentru ridicarea deșeurilor. Specialiștii Societății Academice au mai punctat faptul că sibienii sunt informați constant cu privire la modul în care trebuie aruncate corect deșeurile, ceea ce a dus la o creștere de la an la an a gradului de conformare al populației. Nu în ultimul rând, sistemul plătește pentru cât arunci a fost apreciat în mod deosebit.

Scopul final este de a acorda populației cât mai multe facilități și de a-i convinge să colecteze separat cât mai mult din gunoiul pe care îl aruncă zilnic. Iar dacă nu se poate doar cu ”vorba bună”, există și amenzi.

”În vederea creșterii gradului de conformare al cetățenilor la obligația de colectare selectivă a deșeurilor generate, Municipiul Sibiu a adoptat un regulament care stabilește atât recompense – reducerea taxei de salubrizare prin participarea la programul Reciclează Activ, cât și sancțiuni – neridicarea recipientelor care conțin deșeuri în amestec, penalizări pentru impurificarea fracțiilor reciclabile, costuri ridicate pentru cantitățile suplimentare de deșeuri reziduale generate față de abonamentul lunar. De asemenea, au fost inițiate constant campanii de informare și conștientizare a importanței colectării selective astfel încât cetățenii să fie în permanență la curent cu importanța respectării obligațiilor deținute”, mai precizează Marian Popa, directorul Serviciului Public de Management Salubrizare și Protecția Mediului Sibiu.

În plus, în anul 2023 în municipiul Sibiu vor fi construite 110 platforme noi de colectare a deșeurilor, toate dotate cu acces digitalizat exclusiv pentru persoanele fizice arondate zonei în care sunt amplasate. Vor avea, totodată, modul GSM pentru transmisie date și vor putea oferi o bază de date privind beneficiarii serviciului. Experiența celor 15 platforme inteligente similare care funcționează deja în Sibiu a demonstrat că acolo unde sunt amplasate gradul de conformare a populației crește.

Mai mult decât atât, cu cât aruncăm mai corect deșeurile, cu atât vom plăti mai puțin.

”Un grad ridicat de colectare selectivă duce implicit la creșterea cantităților de deșeuri valorificate și sau reutilizate, iar veniturile astfel obținute, conform noilor prevederi legale, sunt destinate reducerii taxei de salubrizare plătită de către utilizatori. Nemaivorbind aici de beneficiile pe care acest lucru le aduce asupra mediului înconjurător și sănătății publice. De asemenea, prin creșterea gradului de colectare selectivă a deșeurilor sunt reduse cantitățile de deșeuri eliminate la groapa de gunoi, reducându-se astfel plățile la Economia Circulară (C.E.C)  și penalitățile plătite de Municipiul Sibiu la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) pentru neîndeplinirea țintelor de colectare selectivă”, concluzionează Marian Popa.

Conform Oficiul European de Statistică (Eurostat) rata de utilizare circulară a materialelor în UE (ponderea materialelor reciclate şi reintroduse în economie – economisind astfel extracţia materiilor prime primare – în utilizarea globală a materialelor) s-a situat anul trecut la 11,7%, ceea ce înseamnă că aproape 12% din resursele materiale în blocul comunitar au provenit din materiale reciclate.

În 2021, cea mai ridicată rată de utilizare circulară a materialelor era în Ţările de Jos (34%), Belgia (21%) şi Franţa (20%), iar cea mai scăzută în România (1%), Finlanda şi Irlanda (ambele cu 2%).

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Sporuri dublate pentru primari din judeţ şi preşedinţii Consiliilor Judeţene

Primarii şi viceprimarii din judeţul Sibiu şi preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Câmpean, dar şi vicepreşedinţii Cj, Vlad Vasiu...
spot_img

Știri pe același subiect