3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Easy Industry, la ceas aniversar: „Mergem umăr la umăr cu clienții și cu partenerii, presărând curaj, credință și determinare!”

Cele mai citite

Acum un deceniu și jumătate, în Sibiu lua naștere o companie care, an de an, cunoaște o evoluție înfloritoare și oferă pieței specializate produse și servicii de înaltă calitate și profesionist. Dacă ar fi să o caracterizăm în doar trei cuvinte am spune astfel: curaj, credință și determinare. De fapt, acestea sunt și principiile după care se ghidează Easy Industry, „sărbătorita” de astăzi.
Easy Industry a fost înființată în anul 2007 și realizează, la cerere, produse destinate tuturor clienților, ele putând fi personalizate. Societatea, aflată la doar zece kilometri distanță de municipiul Sibiu, în Poplaca, s-a dezvoltat în domeniul prelucrării tablei și a metalelor și, datorită inovației și calității serviciilor oferite, a evoluat rapid, ajungând să fie în prezent unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de profil. Astăzi, la ceas aniversar, conducerea companiei arată că planurile sale de business se conturează pentru următorul deceniu și, cel mai probabil, societatea se va regăsi, în curând, în topul furnizorilor din Europa.
În cei 15 ani de activitate, Easy Industry a colaborat cu firme renumite de profil din Europa. Întotdeauna deschisă la inovație, societatea sibiană s-a adaptat vremurilor și, astfel, a trecut testul timpului, cunoscând o dezvoltare continuă. Potrivit conducerii societății, relațiile de colaborare cu țările vest-europene au constituit, de fapt, secretul succesului, pentru că acestea au oferit companiei prilejul de a se perfecționa și moderniza constant și de a achiziționa tehnologii noi, de ultimă generație.


Pe lângă profesionalism și o echipă cu viziune, Easy Industry oferă produse la prețuri corecte, ceea ce a dus, bineînțeles, la dezvoltarea colaborărilor peste granițe, cu state precum Elveția, Franța, Spania, Germania sau chiar China, Mexic și Statele Unite ale Americii.
Când vine vorba despre misiunea companiei, conducerea Easy Industry amintește patru puncte forte. În primul rând, vorbește despre proiectarea reperelor de înaltă complexitate pentru industrii diverse, apoi despre urmărirea permanentă a preciziei și calității în procesul de producție, utilizarea celor mai avansate tehnologii și răspunsul rapid la solicitările clienților.

Cum „măsoară” Easy Industry cei 15 ani de viață
Călătoria Easy Industry nu a fost deloc ușoară, în ciuda numelui pe care îl poartă societatea.
„Cu 15 ani în urmă, compania noastră își începea călătoria într-o industrie dură și competitivă a tehnologiei de avangardă. Eram o echipă mică, pasionată, cu sete de cunoaștere și cu solide cunoștințe profesionale. De atunci, mergem umăr la umăr cu clienții și cu partenerii, presărând curaj, credință și determinare în tot ce facem. Mediul în care ne dezvoltăm cere adaptare continuă. Avem același entuziasm, căruia i-am adăugat multă înțelepciune și toată experiența pe care am câștigat-o. Vârsta pe care am împlinit-o, 15 ani de activitate, o măsurăm în multiple feluri: în standardele de calitate mondiale asimilate și respectate, în performanța de a deveni un brand 100% românesc recunoscut pe plan internațional”, a spus Ioan Predatu, director executiv al companiei, amintind de faptul că orice angajat își poate dezvolta aici destinul profesional dorit prin depășirea limitelor.

Vasile Budin, primarul comunei Poplaca: „Să interacționezi, ca autoritate locală, cu așa oameni serioși este o plăcere!”
Apreciată la nivel național și internațional, compania beneficiază și de sprijinul autorităților locale din comuna Poplaca. Potrivit lui Vasile Budin, primarul comunei, „această companie este, înainte de orice, o stare de spirit, o experiență din viitor”. „Să interacționezi, ca autoritate locală, cu așa oameni serioși este o plăcere. Pragmatic vorbind, prezența dânșilor în comuna noastră are un impact direct puternic prin veniturile nete aduse la bugetul local. Au operațiuni într-un domeniu complicat, care necesită specialiști de înaltă calificare, și dețin tehnologie de ultimă generație. Succesul Easy Industry pe piețele internă și internaționale nu poate decât să ne bucure”, a mai spus Vasile Budin, primarul comunei Poplaca.

Compania găzduită la Poplaca își desfășoară activitatea în două hale de producție de peste 2.000 mp, în care se regăsesc tehnologii de ultimă generație, printre care Debitare Laser și Îndoire Abkant, două utilaje achiziționate chiar în 2019, când au fost scoase pe piață.
În ceea ce privește parcul de utilaje Easy Industry, acesta este dotat cu două echipamente de debitare cu laser (Trumpf Trulaser 5030 de 6 kw și Bystronic ByStar Fiber 3015 Dynamic Edition F8000 w) și trei echipamente de îndoire (Trumpf Trumabend de 200Tf, Trumpf Trubend 3066 de 66 Tf și Bystronic Xpert 150). Toate acestea, alături de o echipă profesionistă, contribuie la reușitele companiei și la clasarea acesteia pe podium la nivel național și nu numai.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: A murit Gheorghe Vaida, antrenor de tenis de masă la Romgaz Mediaș

Antrenorul Gheorghe Vaida, care a descoperit-o pe multipla campioană Andreea Dragoman, a încetat din viață.Anunțul a fost făcut pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect