22.4 C
Sibiu
miercuri, aprilie 30, 2025

Centru modern de gestionare a apelurilor de urgenţă

Cele mai citite

Noul centru de apeluri de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie asigură un grad mare de operativitate în preluarea sesizărilor şi în realizarea serviciului de intervenţie pentru situaţiile de urgenţă. Astfel, pentru situaţii care reclamă intervenţia echipelor specializate, consumatorii pot suna la unul din cele două numere pentru apelurile de urgenţă: 0265.200.928 sau 0800.800.928. Prioritatea Grupului E.ON Gaz în România este exploatarea reţelelor de gaze naturale în condiţii de maximă siguranţă. Investiţia iniţială pentru acest centru a fost de 300.000 de Euro, în final valoarea ei ajungând la 700. 000 de euro. „Punerea în funcţiune a noului centru pentru gestionarea apelurilor de urgenţă a reprezentat un proces de durată care a însemnat alocarea unor importante resurse umane şi financiare. Acest centru reprezintă un pas important în îmbunătăţirea calităţii serviciilor noastre întrucât, permite servicii de intervenţie prompte la solicitările consumatorilor de gaze naturale”, declară Dan Morari, directorul general al E.ON Gaz Distribuţie. Pentru sporirea gradului de siguranţă în exploatare şi pentru prevenirea apariţiei unor evenimente grave, centrul de gestionare a apelurilor de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie şi serviciul de dispecerat de urgenţă, funcţionează în regim non-stop şi asigură servicii specifice de dispecerizare şi intervenţie pentru toţi locuitorii din cele 20 de judeţe din aria de competenţă a companiei. Investiţia în Centrul de Apeluri de Urgenţă alături de celelalte investiţii ale Grupului E.ON Gaz în România – destinate în special reabilitării reţelei de distribuţie a gazelor naturale – urmăresc atingerea standardelor europene de siguranţă şi calitate a serviciilor de distribuţie a gazelor naturale. (D.L.)

Publicitate
Ultimele știri

Superpetrecere de 1 mai la Barajul Ighiș. Ionuț Fulea, Robert Târnăveanu și Fuego dau tonul distracției

Joi, 1 mai, Primăria Municipiului Mediaș organizează la Barajul Ighiș spectacolul folcloric „Serbare câmpenească”.Manifestarea va debuta începând cu ora...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect