Asociaţia „Spitalul Nostru” din cadrul Spitalului Municipiul Mediaș în parteneriat cu „www.ilovemedias.ro”, au demarat recent o campanie de colectare de fonduri pentru achiziţionarea unei uşi automate pentru Compartimentul de Primire Urgenţe din cadrul unității medicale medieșene.
În acest sens au fost amplasate zeci de urne în diferite societăţi comerciale şi alte locuri publice din Mediaş, unde medieșenii pot dona diferite sume de bani. Ţinta finală este colectarea a 4.000 de euro pentru achiziţionarea respectivei uşi.
“Fundația “Spitalul Nostru’’ a încheiat un contract de colaborare cu Kadar Tamaș, inițiatorul acestui proiect. Consider că este o colaborare bună și am apreciat inițiativa care a venit din partea dânsului. Dorim să introducem niște urne la diverse societăți comerciale din municipiul nostru, scopul acestora fiind strângerea sumei necesară schimbării ușii de acces la centrul de primire urgențe Mediaș. Este normal ca spitalul să se modernizeze treptat și unul dintre aceste criterii este și această ușă modernă care să fie cu senzori și care să permită un mai bun acces pacienților, în special în situația în care este vorba despre pacienți care sunt pe tărgi sau pe scaune cu rotile”,susține Bogdan Burghelea, managerul Spitalului Municipal Mediaș.
“Dacă numele Asociației “Spitalul Nostru” spune tot, despre “I Love Mediaș” mai trebuie să spunem că este o inițiativă de conștientizare civică și se dorește a fi un simbol de patriostism local.Dincolo de aspectul practic al unei uși noi, ar fi necesar să conștientizeze cetățenii că trebuie să ne îngrijim și de spațiile comune din oraș, fiind un bun al nostru comun.În acest sens, am amplasat în jur de 30 de urne în intregul oraș, în spații comerciale și spații publice, unde se pot face donații în acest scop. Ținta noastră este de 4.000 de euro, încercăm să facem prin acest proiect ceva concret, noi pentru noi”,susține Kadar Tamaș, inițiatorul proiectului I Love Mediaș.