Cercetătorii italieni au creat un vaccin anti-cancer „foarte promițător”

Un grup de cercetători din Italia a descoperit un vaccin anti-cancer capabil să declanşeze răspunsuri ale sistemului imunitar la tumori şi care poate creşte eficacitatea medicamentelor utilizate în imunoterapie, informează joi ANSA.

Descoperirea a fost realizată de cercetătorii în domeniul mecanismelor imuno-regulatoare de la Armenise-Harvard din cadrul Institutului Italian de Medicină Genomică (IIGM). Vaccinul foloseşte un virus ca un cal troian, au spus ei, instruind sistemul imunitar să recunoască celulele canceroase. Echipa de cercetare are sediul la Fundaţia de Oncologie IRCCS din Piemont, la Candiolo, în apropiere de Torino.

Descoperirea a fost descrisă într-o lucrare publicată în jurnalul Science Translational Medicine. Cercetarea a fost realizată în colaborare cu compania italiano-elveţiană de biotehnologie Nouscom. Vaccinul s-a dovedit eficient, în asociere cu un medicament utilizat în imunoterapie, în cazul a 12 pacienţi cu un subtip de cancer de colon în faza metastatică.

„Consider că tehnica de realizare a acestor vaccinuri a fost dovedită în mod clar şi că datele obţinute în primele studii clinice sunt foarte promiţătoare”, a declarat şefa de laborator de la Armenise-Harvard, Luigia Pace.

„Există acum o posibilitate concretă de a crea noi vaccinuri care vor fi eficiente împotriva multor alte tipuri de cancer”, a adăugat cercetătoarea citată de ANSA. (AGERPRES)

FOTO: Arhivă

spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știri pe același subiect