Dan Luca: Alcoolismul, ca toate adicțiile, este o formă de evadare și de „amorțire” a unei realități dureroase

Medicii susțin că dependența de alcool este o boală, astfel încât într-o primă fază, cel care bea are nevoie de îngrijiri medicale. După acestea, urmează perioada de recuperare, unde rezultate eficiente asigură grupurile de sprijin, terapia individuală, anumite programe pe termen lung. Prin ce modalităţi poate fi susţinută perseverenţa de a continua recuperarea, în momentul în care motivaţia acestuia scade și cu ce obiceiuri bune poate fi înlocuit consumul de alcool ne spune Dan Luca, coach, trainer si speaker specializat in productivitate si echilibru.
Care sunt primele lucruri pe care le recomanzi, ca şi coach, unei persoane care consumă alcool în mod excesiv?

Înainte de a recomanda orice, e necesar ca acea persoană să fie conştientă de acel comportament nociv. Aş începe cu acest lucru – să devină conştientă de impactul acestui comportament asupra propriei persoane şi asupra persoanelor apropiate. Ca să pot face recomandări, e nevoie ca acea persoană să înţeleagă că are o problema şi să vrea să o rezolve. E ceea ce se mai numeşte “simptom”. În esenţă, este vorba despre existenţa unei tensiuni între starea prezentă şi starea dorită – între starea de dependenţă, de lipsă a autocontrolului şi starea de putere personală, de asumare a comportamentelor şi a consecinţelor. Iar pentru acest tip de adicţie, e nevoie de dorinţa de a se opri din consumul de alcool. Cei care nu manifestă niciun “simptom” de acest tip, sunt practic ermetici în propriul comportament autodistructiv şi nu există nicio pârghie reală de a lucra cu ei. Totul începe cu conştientizarea stării de fapt şi disponibilitatea de a cere şi primi ajutor.
Ce presupune un program de coaching care se adresează persoanelor care vor să renunţe la dependenţă de alcool?
E foarte important de înţeles că adicţiile de orice fel sunt, în esenţă, forme de evitare a realităţii. Aceste substanţe (alcool, droguri etc.) sau comportamente (jocuri de noroc etc.) sunt forme de evadare şi de “amorţire” a unei realităţi dureroase. Este alternativa de a nu recunoaşte limite personale, insuccese sau alte neajunsuri şi de a amorți durerea prilejuită de acestea. Studii recente au arătat că între 40%-60% tind să moştenească genetic din familie o predispoziţie pentru dependenţe şi, în condiţii favorabile, această predispoziţie îşi va găsi un canal de manifestare. Cu toate acestea, nu trebuie scos din ecuaţie liberul arbitru şi alegerile pe care fiecare le are de făcut pentru o viaţă împlinită şi echilibrată.
Un asemenea program presupune mai multe elemente esenţiale: în primul rând găsirea acelor motivaţii care să facă persoană să îşi dorească să părăsescă starea de adicţie prezentă. În al doilea rând, e necesară adresarea dezechilibrelor chimice care au loc în organism şi aici e necesară implicarea cadrelor medicale autorizate. În al treilea rând e nevoie de crearea unui context de sprijin pentru persoana aflată în procesul de renunţare la adicţie. Context de sprijin care conţine modele de oameni care au reuşit să renunţe la alcool şi persoane care sunt dispuse să asculte fără să judece povestea din spatele nevoii de a consumă alcool. În al patrulea rând, cel mai bun mijloc de a păstra sobrietatea este ca persoană respectivă să se transforme la rândul ei într-un model pentru alte persoane aflate în tranziţia de la dependenţă la independenţa de alcool. Acest ultim aspect este adesea neglijat, însă câştigarea “respectabilităţii” în societate sau măcar într-un context restrâns de oameni este o nevoie esenţială. Răspunde nevoii de semnificaţie pe care cu toţii o avem şi care răspunde la întrebarea: “Eu pentru cine sunt important?”
De cât timp consideri că este nevoie pentru ca un alcoolic să renunţe total la consumul de alcool?

Am studiat foarte mult construirea de obiceiuri productive, ca şi renunţarea la cele nocive. Am ajuns să ştiu că decizia de a urma o cale poate fi luată în orice interval, între 5 secunde şi 5 ani. Luarea deciziei durează câteva secunde, ceea ce durează mult e procesul prin care se ajunge la decizie. De exemplu, dacă un părinte ar fi pus în faţa următoarei situaţii: se opreşte din consumul de alcool sau nu îşi va mai vedea niciodată singurul copil, iar această condiţionare să fie menţinută pentru orice moment viitor, un procent extrem de mare de părinţi se vor opri din consumul de alcool (cu condiţia să îşi iubească copiii mai mult decât “iubesc” rătăcirea dată de alcool). Eu am o vorbă care cred că se aplică şi în aceste situaţii: “când nu ai de ales… e simplu!”. Un număr semnificativ mai mare de oameni se opresc din consum atunci când au “pentru ce” să o facă, adică atunci când există oameni sau oportunităţi pe care le-ar putea pierde în acest fel, decât pentru un “bine” personal abstract şi nedefinit.
Prin ce modalităţi poate fi susţinută perseverenţa de a continuă programul, în momentul în care motivaţia acestuia scade?
Motivaţia va scădea cu siguranţă. Cele mai bune modalităţi de a menţine trendul pozitiv este prin grupurile de sprijin şi prin angajamentul exprimat public în faţa unor oameni de care persoanei în cauză îi pasă.
Ce se întâmplă dacă alcoolicul are recăderi?
În principiu se reia procesul de eliminare a adicţiei însă e nevoie de atenţie sporită în două contexte specifice: încrederea în sine a dependentului care suferă un nou eşec şi mediul în care se întoarce acesta şi care e foarte posibil să nu susţină renunţarea la alcool, ba dimpotrivă.
Cum este implicată familia în acest proces de recuperare a pacientului?
Familia este un factor esenţial în recuperare. În funcţie de atitudinea familiei, recuperarea reuşeşte sau eşuează. Blamarea sau alte forme de reproşuri nu fac decât să determine persoană să se refugieze în locul în care este acceptată necondiţionat – adică în băutură. La fel, o atitudine ultra-permisivă nu ajută refacerea, pentru că persoana e posibil să nu aibă încă graniţe personale suficient de solide şi să scape din nou în tentaţia alcoolului. De aceea e nevoie trasarea unor reguli de convieţuire foarte clare, astfel încât o recădere echivalează cu întoarcerea la dezintoxicare.
În ceea ce priveşte ieşirile în societate, ce persoane ar fi recomandat să aibă în jur şi ce evenimente ar fi util pentru ei să evite?
La fel ca şi pentru fumătorii care au renunţat la fumat, de obicei, după renunţarea la alcool apare una din două atitudini: fie o repulsie totală, fie ispita atunci când se consumă alcool în proximitate. De aceea, e esenţial ca o persoană aflată în tratament sau după acesta, să caute un cerc de oameni care nu au acest obicei pentru a evita ambele situaţii posibile – atât repulsia cât şi ispita.
Alcoolismul apare în numeroase cazuri în urma unor eşecuri, a unor traume emoţionale. Cu ce obiceiuri bune ar putea fi înlocuită refugierea în alcool?
Refugiul în alcool sau în alte forme de dezechilibru apare nu atât în urma unor traume emoţionale, cât, mai ales, în urmă neputinţei de a le exprima, de a le verbaliza în compania unei persoane care să asculte fără să judece – fie că este un membru al familiei, un prieten, un psiholog, un preot sau altă persoană căreia să îi pese cu adevărat. Adicţiile, în toate formele, sunt, în esenţă, o ne-exprimare a sinelui rănit şi incapabil să se vindece pe cont propriu. Tocmai de aceea, e esenţial să dezvoltăm relaţii apropiate cu oameni cu care să ne putem exprima şi pe care să îi ascultăm şi noi fără să îi judecăm atunci când au nevoie de o ureche binevoitoare. Iar, în lipsa unui asemenea prieten, cea mai bună variantă rămasă este scrisul într-un jurnal. Scrisul oferă sinelui nostru profund posibilitatea de a se exprima, de a ordona gândirea, de a găsi soluţii. Chiar dacă scrisul poate părea demodat după terminarea şcolii, este una dintre cele mai bune metode de auto-terapie, pentru că aşa cum apa spală corpul, scrisul poate spăla spiritul. Şi includ aici atât femeile cât şi bărbaţii.
Ce recomandări ai pentru persoanele care în acest moment sunt dependente de alcool?

În primul rând să își recunoască lor că au o problemă pe care nu o pot rezolva pe cont propriu. În al doilea rând să fie deschiși să ceară ajutorul și apoi să îl și primească. În al treilea rând să urmeze un program de specialitate creat special pentru cei ajunși în această situație. Și nu în ultimul rând, după ce au tranzitat această perioadă de recuperare, să devină modele pentru alții care sunt dependenți. În fiecare moment al acestei tranziții e nevoie să facă două lucruri în mod consecvent: primul – să vorbească despre ceea ce simt și să își exprime trăirile și al doilea – să își amintească permanent lucrurile pentru care merită să facă această tranziție către independența față de alcool: părinți, copii, partener de viață și celelalte persoane importante din viața lor.