ªase ţări din Europa Centrală şi de Est au promis în cadrul unei reuniuni organizate la Bucureşti, să coopereze mai bine pentru găsirea de remedii împotriva medicamentelor contrafăcute, o piaţă lucrativă estimată la 75 miliarde de dolari în 2010. Aproximativ 120 de experţi din România, Ungaria, Polonia, Republica Cehă, Slovacia şi Ucraina, reuniţi de compania Pfizer, au analizat riscurile reprezentate de medicamentele contrafăcute, care pot duce la moarte, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). În România, primele condamnări la pedepse cu închisoarea au fost recent pronunţate. ,,Medicamente contrafăcute au fost detectate pe canalele legale de distribuţie din 45 de ţări, inclusiv SUA, Marea Britanie şi Canada’’, a subliniat Rubie Mages, directoare pentru strategie a Pfizer Global Security. În prezent, majoritatea vânzărilor, cu riscurile pe care le comportă, se fac pe Internet. Potrivit OMS, există riscul de unul la doi ca medicamentele achiziţionate online să fie contrafăcute. (L.N.)
Cele mai citite
Ultimele știri
VIDEO/ULTIMA ORĂ: Mașină de poliție, implicată într-un ACCIDENT în Sibiu. 5 răniți, la spital
Autospecială de poliție, implicată într-un accident la Sibiu, duminică seara. Un copil și patru adulți au ajuns la spital.Un...
Articolul precedent
Articolul următor



