Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a explicat că, în lunile de vară, pe perioada concediilor şi a muncilor agricole, la centrele de transfuzii se prezintă cu 20-25 % mai puţini donatori.
În plus, acesta a mai menţionat că în aceeaşi perioadă, există o creştere a nevoii de sânge din cauza numeroaselor accidente rutiere sau a operaţiilor planificate şi le-a cerut, deasemenea, reprezentanţilor Institutului Naţional de Hematologie prelungirea programului de lucru la centrele de transfuzii şi creşterea numărului de utilizări a celor 5 centre mobile de recoltare, în condiţiile în care, în România, cantitatea de sânge recoltată acoperă doar 65% din cerințele spitalelor.
La Sibiu, la Centrul de Tranfuzii Sanguine cele mai solicitate sunt grupele de sânge cu RH negativ (O neg, A neg, B neg și AB neg), care sunt grupe rare de sânge în populația generală, dar și A pozitiv.
“Oricând noi avem nevoie de donatori, mai ales de cei cu RH negativ şi, au mai fost ceva probleme în luna iulie cu Grupa A pozitiv, care, sigur, se perpetuează, în continuare. Aşteptăm toţi oamenii să doneze, pe cei care poate au cunoştiinţe, rude internate în spital şi care poate au nevoie de sânge, să vină a Centrul de Tansfuzie Sanguină între orele 8,00-11,00 ca să doneze, să putem reface stocurile de sânge. Având în vedere că este şi perioadă de concedii, de vacanţe, studenţii sut plecaţi, este normal, pe undeva, să scadă numărul donatorilor. Noi am făcut oricum mobilizare, pentru că, în funcţie de cererile pe care le avem, îi solicităm telefonic pe donatori. Deocamdată, la Sibiu, nu sunt foarte mari probleme”, a declarat biologul Livia Mareş, purtător de cuvânt al Centrului de Trasfuzii Sanguine Sibiu.
Datele statistice arată că în România donează sânge 1.8% din populație (sub media U.E., care este de 6%) . În lume, 38% din cantitatea de sânge donat provine din țările în curs de dezvoltare, în care trăiește 82% din populația globului.
Sângele este o resursă terapeutică care nu are înlocuitor, dar cel mai des oamenii conștientizează acest fapt în situațiile de urgență – nevoie urgentă de sânge pentru salvarea unei rude/coleg/prieten. Donarea de sânge reduce riscul de atac vascular cerebral și infarct miocardic, crește imunitatea organismului și crește rezistența organismului în fața traumatismelor cu sângerare. Imediat după donare este necesar un repaus de 10-15 minute la sediul CTS. Toată ziua donatorul va consuma lichide nonalcoolice pentru restabilirea volumului sanguin, va mânca normal și nu va depune efort fizic.
Condițiile minime pentru a se prezenta la CTS un potențial donator de sânge sunt:vârsta între 18-65 ani, greutatea minim 50kg, să considere că are o stare bună de sănătate, să nu sufere de afecțiuni cronice, fapt dovedit prin prezentarea unui aviz epidemiologic eliberat de medicul de familie, act de identitate valabil, cu domiciliul sau reședința în județul Sibiu, pentru femei, să nu fie în perioada menstruațieiși încă 5 zile după aceasta, să nu fi născut în ultimul an și să nu alăpteze, să nu consume băuturi alcoolice cu 72 ore înaintea donării, să se prezinte la sediul CTS din curtea Spitalului Județean, de luni până vineri, între orele 8-11. Recomandarea este de a nu se consuma bauturi alcoolice și mâncăruri grase în zilele dinaintea donării. În dimineața donării nu se fumează și se poate consuma un mic dejun ușor (corn, fructe, iaurt) sau un sandviș la pachet, care se poate consuma imediat după donare. Se recomandă hidratarea cu apă sau lichide ușor îndulcite.
Legislatia in vigoare prevede că donatorii de sânge pot solicita adeverință pentru o zi liberă plătită în ziua donării, adeverință pentru reducere 50% abonament pe o lună pentru transportul în comun, decontarea transportului din localitatea de domiciliu înscrisă în actul de identitate până la CTS (cu mijloace de transport în comun, prin prezentarea biletelor), 7 tichete de masă, eliberarea rezultatelor analizelor efectuate pentru validarea sângelui donat.