3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Pericolul din dispozitivele vape. Același risc, dar insuficient documentat

Cele mai citite

Țigările electronice sau dispozitivele vape sunt tot mai cumpărate. Ele se caracterizează prin lipsa mirosului și a scrumului, lucru care îi motivează pe oameni să le folosească.

Dispozitivele de vapat se găsesc aproape în fiecare magazin de cartier, iar imaginile cu ele împânzesc tot orașul. Cei mai vulnerabili sunt adolescenții, design-ul lor interesant și diversele arome fiind principalele motive pentru aceștia care le cumpără și le utilizează. Dacă pentru ei pare un lucru destul de sănătos, căci nu consumă tutunul clasic, pneumologii sunt total împotrivă. Totuși, nu doar tinerii sunt predispuși către acest gen de consum. Părinții aleg un astfel de dispozitiv vape din același motiv, considerând că îl pot folosi în prezența copilului.

Am dorit să aflăm părerea pneumologului despre folosirea acestor dispozitive. Raul Oltean este medic rezident la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu și ne vorbește despre țigările electronice și impactul lor asupra sănătății.

El ne precizează că la mecanismele biochimice ale dependeței se mai adaugă și caracteristicile tehnice pe care le au aceste dispozitive, făcându-le foarte atractive pentru tineri, adolescenți și chiar copii. Culorile și norii spectaculoși de aburi le oferă acestora posibilitatea de a folosi dispozitivul aproape oriunde.

Raul Oltean

„Atât țigările electronice, cât și dispozitivele cu tutun încălzit, merg pe principiul Heating is not burning. Faptul că inhalăm vaporii rezultați în urma încălzirii unui produs, în loc să inhalăm fum rezultat dintr-o reacție de ardere, e mai puțin dăunător pentru plămânii noștri, dar nu lipsit de riscuri.

Fumatul e un obicei vechi care a însoțit omenirea încă din cele mai vechi timpuri. Nu e un secret pentru nimeni faptul că și strămoșii noștri fumau diferite plante, inclusiv tutun. În ultimii 200 de ani, medicina a studiat efectele fumatului clasic asupra organismului uman și s-a ajuns la concluzia că acesta poate produce diferite boli la nivelul organismului uman, cele mai comune și mai grave fiind infarctul miocardic acut (cunoscut în termeni populari ca și atac de cord), BPOC sau boală pulmonară obstructivă cronică, ce este o boală lent progresivă manifestată prin tuse productivă (mai ales dimineața) și oboseală la eforturi tot mai mici, în stadii avansate. De asemenea, tutunul poate provoca și diferite tipuri de cancer pulmonar- inclusiv cel mai agresiv tip, respectiv carcinomul cu celule mici. Folosirea țigărilor electronice reprezintă un risc pentru sănătatea plămânilor, dar bolile la care sunt predispuși utilizatorii lor încă rămân incerte până la proba contrarie a timpului”, ne explică medicul rezident.

Astmul bronșic, una dintre cele mai comune boli cronice provocate de fumat

Astmul bronșic este una dintre cele mai comune boli cronice, în prezent fiind, de fapt, cea mai comună boală cronică la copii. Un pacient cu astm bronșic expus la vaporii respectivi (chiar și prin second hand vaping – expunerea la vapori exhalați de alte persoane) poate experimenta „o criză de astm” secundară expunerii și manifestată prin lipsa de aer, dificultăți respiratorii, tuse și respirație șuierătoare (wheezing).

S-au raportat și cazuri în care unele persoane au reușit să se lase de fumat cu ajutorul țigărilor electronice, însă sunt puține la număr.

L-am întrebat pe Raul ce sfaturi are pentru persoanele care vor să renunțe la fumat: „Cel mai important lucru este motivația. Oamenii pot deveni foarte motivați dintr-o dată, și atunci, majoritatea renunță definitiv la fumat chiar din clipa aceea. Din păcate, motivația aceasta vine, de foarte multe ori,  în momentul în care pacientul primește un diagnostic de boală gravă sau incurabilă provocată de fumat. Cel mai bun sfat e să se gândească la asta înainte să ajungă acolo”.

Înlocuirea cu țigări electronice sau dispozitive de tip IQOS sau Glo sunt metode ineficiente de renunțare la fumat, iar metoda reducerii progresive a numărului de țigări fumate pe zi are, de asemenea, rezultate modeste.

„Există produse în farmacii destinate renunțării la fumat și recomand tuturor fumătorilor să apeleze la ele, pentru că și-au dovedit siguranța de-a lungul timpului, dar motivația și conștientizarea riscurilor sunt cei mai importanți factori”, explică el.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Rezultate finale oficiale în județ: Călin Georgescu a fost votat de aproape 48.000 de sibieni

Biroul Electoral Județean Sibiu a transmis, luni dimineața, rezultatele finale din turul I al alegerilor prezidențiale."Vă informăm că situația...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect