Sibienii sunt invitaţi să alerge la semimaratonul umanitar din 28 mai pentru a ajuta Asociaţia SOS Satele Copiilor. Proiectul propus în cadrul evenimentului organizat de Fundaţia Comunitară este „SOS Locul de joacă” şi îşi propune să strângă aproape 14.500 de lei. Banii ar urma să fie investiţi în reamenajarea locului de joacă din cadrul SOS Satele Copiilor Cisnădie. Cum se pot implica sibienii în susţinerea acestui proiect, dar şi care sunt nevoile pe care le au cei aproape 70 de copii îngrijiţi în centrul de la Cisnădie, ne spune Anca Rodean, expert accesare fonduri structurale şi de coeziune în cadrul SOS Satele Copiilor.
Ce presupune concret proiectul pe care l-aţi înscris la semimaratonul organizat de Fundaţia Comunitară ?
„SOS Locul de joacă!” reprezintă proiectul prin care ne dorim rezolvarea unei probleme prioritare pentru SOS Satul Copiilor Cisnădie: reamenajarea locului de joacă, aflat într-o avansată stare de deteriorare. Locul de joacă existent, sau ceea ce a mai ramas din el, a fost construit în anul 1993, odată cu inaugurarea caselor familiale. Mai mult de trei generații de copii ocrotiți în Satul SOS Cisnădie au petrecut aici momente unice alături de prieteni și colegi, fără bariere sociale, fără discriminare, cu toleranță, empatie, zâmbete și mare chef de joc. Așa cum numai copiii reușesc. În ciuda eforturilor echipei de întreținere a Satului SOS din Cisnădie de a-l proteja, locul de joacă nu mai poate fi considerat un spațiu sigur: lemnul a putrezit, fierul a ruginit și doar câteva leagăne mai zâmbesc trist când copiii ies la joacă. În plus, nu mai răspunde nevoilor numărului mare de copii pe care îi creștem în sat. Ideea înscrierii proiectului de reamenajare a locului de joacă a venit din partea copiilor și a mamelor sociale, fiind și primii care s-au înscris la linia de start pentru 28 mai. Aleargă pentru visul lor, pentru un loc de joacă frumos și corect echipat, colorat și prietenos, unde atât copiii mici, școlarii și chiar adolescenții să-și poată petrece timpul liber.
Care este suma pe care v-ați propus să o strângeți pentru acest proiect și pe ce vor fi cheltuiți banii?
Suma pe care ne propunem să o strângem cu ajutorul sibienilor și al tuturor oamenilor de bine este de 14.300 lei. Mai întâi, ar fi necesar să pregătim locul pentru a putea instala noile echipamente. Ne propunem montarea unui ansamblu de joacă, o groapă cu nisip și o căsuță din lemn pentru cei mici (4-10 ani), o cățărătoare și o trambulină pentru școlarii mari și adolescenți. De asemenea, ar trebui să delimităm zonele de joacă pe categorii de vârstă, să recondiționăm și să vopsim băncuțele. Partea frumoasă este că activitatea de amenajare și personalizarea locului de joacă o vom face alături de voluntari. Vor fi invitați să participe la partea creativă toți sibienii care, pe 28 mai, vor alerga la semimaraton pentru proiectul „SOS Locul de joacă!” .
În prezent, găzduiți 67 de copii în Satele Copiilor de la Cisnădie. Cât de important este pentru ei să reușiţi să amenajaţi acest loc de joacă?
În SOS Satul Copiilor Cisnădie creștem 67 copii şi tineri cu vârste cuprinse între 4 şi 23 ani. Copiii şi tinerii SOS îşi trăiesc copilăria şi adolescenţa în cele 12 case familiale, alături de fraţii biologici şi de fraţii sociali, iubiţi şi ocrotiţi de mama socială. Aici învaţă, aici mănâncă, se joacă, dorm și tot aici îşi primesc prietenii în vizită. Satul este mediul ideal pentru a crește şi a se dezvolta zi de zi, pentru ca mai apoi să reuşească să îşi construiască propriul viitor. Familia SOS funcționează aproape identic ca o familie monoparentală din orașul Sibiu. Mama socială întreprinde toate acțiunile unei mame obișnuite: se joacă, ajută, mângâie, mustră, iartă. Și mai ales, oferă afecțiune. Reamenajarea și redotarea locului de joacă reprezintă o nevoie prioritară. Însuflețirea locului de joacă le va da copiilor ocazia de a se juca alături de alţi copii din celelalte case SOS sau de copiii din vecinătatea Satului SOS, colegi sau prieteni. Astfel, copiii vor putea să socializeze, să îşi dezvolte abilităţile de relaţionare, de adaptare la grup, să îşi dezvolte sentimentul de apartenenţă la comunitatea locală. Rămânerea adolescenţilor în Sat generează o nevoie a acestui segment de vârstă de a avea şi ei un loc de relaxare în Sat, alternativă de petrecere a timpului liber alături de colegi şi prieteni.
Ce se întâmplă dacă nu reuşiţi să atrageţi fondurile necesare?
În situația în care participarea noastră la Semimaratonul Sibiului nu ne va ajuta să strângem toți banii, vom amenaja o parte a locului de joacă, asigurând minimul necesar pentru petrecerea unui timp de calitate și vom continua campania de strângere de fonduri pentru această cauză.
Cine sunt copiii pe care îi creşteţi în acest centru, din ce familii provin ei?
Copiii de la SOS sunt copii orfani sau abandonați. Ei au ajuns în grija statului român atunci când s-a considerat că nu mai sunt în siguranță în familiile biologice. La SOS ajung prin intermediul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din cele trei județe unde avem programe: București, Sibiu și Bacău. Majoritatea copiilor din sistemul de protecție, nu numai cei de la SOS, nu au avut șansa de a crește în familiile lor, iar motivele sunt mereu aceleași: abuz și violență, sărăcie, boli, nepăsare.
Cum este structurată central organizația SOS Satele Copiilor România – o mamă socială câţi copii îngrijeşte?
La Cisnădie avem 67 copii și tineri, în 12 case familiale. În București, 80 de copii și tineri, iar la Hemeiuș, în Bacău, încă 50 de suflete. Fiecare casă SOS găzduiește o familie SOS, adică o mamă socială și 5-7 copii. Familia SOS protejează și încurajează menținerea relațiilor biologice, astfel că frații biologici sunt întotdeauna membri ai aceleași familii SOS. Așa cum spuneam, o familie SOS funcționează după aceleași reguli ca în cazul unei familii monoparentale. Mama socială primește sprijin în gospodărie din partea unei asistente familiale, iar pentru creșterea și educarea copiilor primește sprijin din partea echipei psiho-pedagogice și a voluntarilor SOS. Copiii merg la grădiniță și la școală în oraș, înlesnind astfel integrarea în societate.
Ce se întâmplă cu aceşti copii, când sunt nevoiţi să părăsească Satul?
Copiii care cresc în unul din programele asociației SOS Satele Copiilor România sunt sprijiniți de noi până când reușeșc să fie pe picioarele lor (își termină studiile și își găsesc o slujbă) sau sunt reintegrați în familia biologică, ori sunt dați spre adopție. Tinerii rămân la SOS până când devin independenți și autonomi. Asta înseamnă că au finalizat o formă de învățământ, au un loc de mună și o locuință închiriată. Atunci ei pot accesa în continuare Programul de Asistare în viața semi-independentă, program oferit de asociația SOS Satele Copiilor România cu scopul de a crea o punte de tranziție de la viața asistată la cea independentă. În acest program, timp de trei ani beneficiază la nevoie de sprijin, suport și consiliere pe toate ariile de dezvoltare și beneficiază de co-plată la chiria lunară. Suma descrește gradual, direct proporțional cu creșterea nivelului de independență. Anual se organizează întâlniri cu tinerii ieșiți din asistarea SOS, întâlniri la care participă cu plăcere.
Cine este principalul finanţator al organizației?
Primim o parte din fondurile necesare îngrijirii copiilor de la federația SOS Children’s Villages International, din care facem parte. Strângerea de fonduri se face însă și local, cu ajutorul companiilor românești sau internaționale care dau dovadă de responsabilitate socială. Sunt mulți oameni de bine care ne sunt aproape în eforturile noastre și care donează 2 euro constant prin SMS la 8844 sau prin intermediul contractului de Debit Direct. Modalitățile de donație sunt multiple și extrem de simple, trebuie numai să intrați pe site-ul nostru și veți vedea cât e de ușor să intrați în marea familie SOS: www.sos-satelecopiilor.ro
O modalitate de a ne ajuta, care nu costă nimic, este redirecționarea a 2% din impozitul pe venit, în cazul persoanelor fizice, sau a 20% din impozitul pe profit, în cazul companiilor. Și anul acesta, orice angajat poate completa formularul de redicționare a celor 2%, până la data de 25 mai.
Cu ce alte probleme vă confruntaţi şi cum v-ar putea sprijini sibienii pentru rezolvarea lor, pe lângă reamenajarea locului de joacă?
Orice are legătură cu îngrijirea alternativă a copiilor sau a adolescenților este o provocare. Fiecare dintre acești copii are un trecut unic, iar creșterea lor se face cu multă răbdare. Investiția în viitorul unui copil nu este o sarcină ușoară și nici nu se poate face fără sprijinul financiar al oamenilor de bine. La fel ca în orice familie tradițională, și noi ne confruntăm cu grija facturilor la utilități, cu solicitările școlare, cu tratamentele medicale pentru cei mici, cu asigurarea hranei zilnice. În plus, avem și drame din trecut de rezolvat, așa că trebuie să investim și în ședințe de psihoterapie și de consiliere.
Care este mesajul dumneavoastră către sibieni, pentru a-i determina să se implice în susţinerea proiectului propus la maratonul comunitar?
Îi invităm pe sibieni să ne facă o vizită în Satul SOS de la Cisnădie, să-i cunoască pe copii și să înțeleagă exact în ce constă munca noastră. Semimaratonul Sibiului este o ocazie minunată pentru comunitate de a ne cunoaște mai bine și de a face o faptă bună. Vrem să ne mândrim peste câteva luni că avem cetățeni minunați în județ, care nu întorc capul atunci când văd că o problemă are nevoie de rezolvare. De asemenea, facem un apel către părinții și oamenii din județ să le vorbească propriilor copii despre însemnătatea toleranței și a dărniciei și să încerce să-i includă și pe copiii de la SOS în activitățile și joaca lor. Avem încredere în comunitate că va înțelege că acești copii reprezintă viitorul nostru și se va implica mai mult în viața lor. Un copil abandonat are nevoie de multă afecțiune, pe care o va întoarce înzecit celui care-i acordă o șansă.