Spitalul Județean organizează concurs pentru postul de director general

Cele mai citite

Consiliul de Administrație al Spitalului Județean Sibiu a făcut publice condițiile pe care trebuie să le îndeplinească viitorul manager al unității medicale. Concursul penru ocuparea postului este organizat în perioada 18 – 20 noiembrie. Candidații vor avea de trecut un test grilă de verificare a cunoștințelor, în data de 18 noiembrie, iar în 20 noiembrie este programată susținerea proiectului de management și a interviului de selecție.

 Viitorul manager al spitalului trebuie să îndeplinească mai multe condiții: să fie absolvent de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă, să fi absolvit un curs de perfecționare profesională în management, management sanitar ori a absolvit un masterat sau doctorat, să fie cadru universitar sau medic primar și să dețină titlul științific de doctor la o instituție de învățămant superior acreditată, să aibă cel puțin 5 ani vechime în posturi/ funcții prevăzute a fi ocupate de absolvenți cu studii universitare de lunga durată, să nu fi suferit condamnări penale și să nu se afle în curs de urmărire penală, să fie apți din punct de vedere medical (fizic și neuropsihic), să nu împlinească vârsta de  pensionare, până la sfârșitul anului în care se organizează concursul.

Locuri de muncă

Dosarele de înscriere se depun la sediul Spitalului Clinic Judetean de Urgența Sibiu, în perioada 7 – 12 noiembrie, la secretariatul comisiei de concurs.Informații suplimentare privind bibliografia și tema-cadru pentru proiectul de management vor fi publicate pe site-ul spitalului www.scjs.ro și se pot obține de la secretariatul comisiei de concurs, tel. 0269/215050/317. In prezent, dr. Radu Chicea ocupa functia de manager interimar al Spitalului Clinic Judetean Sibiu.

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Sirena care a adus speranță timp de 21 de ani. Aniversare cu emoție pentru SMURD Copșa Mică

21 de ani de eroi în slujba vieții. Povestea SMURD Copșa Mică, echipajul care a salvat mii de destine...

Știri pe același subiect