16.3 C
Sibiu
marți, mai 20, 2025

Vine o vreme

Cele mai citite

În viaţa fie­căruia dintre noi vine o vreme când ne trezim! Vine o vreme când ne dorim o viaţă mai bună, când vrem să fim liberi de dependenţe, de ură, de temeri. O viaţă pe care să o trăim cum ne dorim noi, nu cum vor alţii să ne facă să credem că vrem. O vreme în care ne-am decis că ne ajunge să ne minţim, nu mai vrem compromisuri şi jumătăţi de măsură, nu mai vrem să ne complacem şi să privim resemnaţi cum ne alunecă viaţa printre degete şi atunci începem să ne punem întrebări. Dacă avem suficientă în­drăz­neală, în acest moment căutăm să aflăm cine suntem şi încotro ne îndreptăm, care este sensul nostru ca să ajungem să dăm un sens vieţii noastre şi lumii în care trăim. Mulţi nu vrem să ne batem capul cu aceasta şi trăim din inerţie. Alţii o facem şi dăm imediat înapoi pentru că aceste întrebări nu aduc lumină, ci par să ne arunce şi mai mult în necunoscut, şi renunţăm de teamă. Este greu să trăieşti în incertitudine! Alţii descoperim că nu ne trăim autentic viaţa dacă nu căutăm să ne răspundem acestor întrebări. Nu ne lăsăm descurajaţi că mulţi dintre apropiaţii noştri nu fac aceasta, că dorinţa de a trăi autentic propria viaţă are preţul ei. Mergem mai departe în în­cercarea de a ne lămuri ce ne dorim, ce visăm, ce suntem, ce dorim sincer să facem cu viaţa şi şansele noastre pentru a lăsa ceva în urmă. Nu este uşor să descoperim, pentru că libertatea interioară nu este simplu de descoperit. Este acolo în fiecare dintre noi, dar nu ne lasă să o vedem: ignoranţa, teama, comoditatea, societatea. Oamenii liberi sunt frumoşi, plini de curaj şi pasiune, iubire şi compasiune, schimbă lumea şi trăiesc viaţa pe care şi-au ales s-o trăiască. Sunt puţini, dar sunt printre noi şi au început prin a-şi spune că în viaţa lor ,,vine o vreme” în care vor să înceapă să trăiască. Pentru tine este acea vreme? Ea vine oricând eşti tu dispus să o primeşti! Numai gânduri bune! Aveţi grijă de voi! Aniela MINU, psiholog clinician psihoterapeut

Publicitate
Ultimele știri

Maratonul Internațional Sibiu 2025: Orașul Binelui Aleargă din Nou

Un oraș care aleargă pentru bine. Așa s-ar putea rezuma ediția din acest an a Maratonului Internațional Sibiu, când...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect