Brateiu Autorităţile locale din Brateiu continuă să pună în valoare patrimoniul cultural şi turistic al comunităţii. În acest sens, primarul comunei, Elena Marian, împreună cu aparatul de specialitate, lucrează la realizarea a două proiecte ce vor fi depuse pentru finanţare la GAL Podişul Mediaşului. Primul proiect are în vedere dezvoltarea turismului, prin crearea în comună a unui centru de informare turistică, iar cel de-al doilea se referă la îmbogăţirea patrimoniului cultural, în speţă renovarea Căminului Cultural din Brateiu. „Sunt două proiecte importante pentru comunitatea noastră. Proiectele trebuie să le depunem pentru finanţare până în 31 iulie. Sperăm să cştigăm competiţia cu proiectele depuse de celelalte comune care fac parte din acest GAL, pentru că sunt proiecte absolut necesare”, susţine Elena Marian, primarul comunei Brateiu. Autorităţile locale pot obţine finanţare de până la 50.000 de euro pentru fiecare proiect în parte. ţintele proiectelor Prin crearea Centrului de informare turistică, autorităţile locale doresc informarea turiştilor care ajung în zonă în legătură cu obiectivele turistice, dar se urmăreşte şi valorificarea meşteşugului tradiţional al rromilor căldărari. Trebuie menţionat că bisericile evanghelice din Brateiu şi Buzd sunt declarate monumente istorice. Al doilea proiect depus pentru finanţare la GAL Podişul Mediaşului are ca scop obţinerea de fonduri pentru modernizarea Căminului Cultural din Brateiu şi sprijinirea ansamblului local „Coconiţa”. Astfel, modernizarea căminului cuprinde achiziţionarea de echipamente audio-video şi IT, realizarea sistemului de încălzire centrală şi climă şi reabilitarea grupurilor sociale. Prin acest proiect se doreşte şi îmbunătăţirea condiţiilor pentru desfăşurarea activităţii ansamblului „Coconiţa”. În acest fel, din obţinerea fondurilor necesare se vor achiziţiona costumele populare pentru membrii ansamblului. Cosmin Pal
Actualizat:
Accent pe turism şi cultură
Cele mai citite
Ultimele știri
FOTO: Susținere pentru Ilie Bolojan. Oamenii se strâng în fața Guvernului
Oamenii s-au adunat în fața Guvernului pentru a-l susține pe premierul Ilie Bolojan, după ce PSD a votat oficial...
Articolul precedent
Articolul următor




