„Adio microscopului, eprubetelor, dar cu sufletul rămân aici”

De-a lungul celor 91 de ani de la înfiinţarea Spitalului Militar de Urgenţă „Alexandru Augustin” Sibiu, generaţii întregi de oameni „în alb” s-au dăruit slujirii jurământului hipocratian. Unul dintre ei, etalon al profesiei de asistent principal de laborator este Gheorghe Garoafă, care luna aceasta a încheiat 45 de ani de activitate neîntreruptă, devenind unul dintre cei mai longevivi asistenţi medicali din Sibiu. În 10 septembrie, domnul Gicu, aşa cum i-au spus toţi colegii, dar şi pacienţii, din cel mai vârstnic şi vechi angajat al spitalului, a devenit cel mai tânăr pensionar în rândul seniorilor. Născut la 12 septembrie 1945 în Râmnicu Vâlcea. A absolvit cursurile ªcolii Tehnice Sanitare Postliceale din Sibiu, clasa laborator. Rep.: Ce sentimente trăieşte astăzi domnul Gicu (aşa cum vă alintă colegii), când după 45 de ani trăiţi în lumea fascinantă a microscopului şi a eprubetelor, a trecut în rândurile seniorilor pensionari? G.G.: Este un sentiment de împlinire profesională, colegială, umană, socotind că mi-am făcut datoria faţă de semeni, de colegi, pe care i-am preţuit mult, am executat ordinele comandanţilor mei şi sarcinile de serviciu date de şefii mei direcţi cu care am colaborat bine în interesul pacienţilor, care au apelat cu mare încredere la serviciile noastre medicale. Trecând în rândurile seniorilor pensionari, voi simţi lipsa microscopului şi a muncii de laborator, care m-a format ca om iubitor de oameni. Am spus adio microscopului, eprubetelor, dar cu sufletul rămân aici. Rep.: Ce amintiri păstraţi din cei 45 de ani de muncă, în slujba sănătăţii oamenilor? G.G.: Cei 45 de ani au trecut pentru mine rapid, poate este o viaţă de om, dar când îţi place ceea ce faci, totul pare uşor, plăcut şi timpul trece rapid; nu-mi vine să cred că au trecut anii aşa de repede. În aşa perioadă de timp, amintirile sunt destule. O amintire marcantă este din anul 1985, când s-a prăbuşit un elicopter la aeroportul din Sibiu, iar cei 11 ocupanţi ai aparatului au fost cuprinşi de flăcări. Alături de întreg personalul spitalului am participat la salvarea vieţilor acestor oameni, reuşind în final să salvăm 4 dintre ei. Apoi a fost devastatorul cutremur din martie l977. Spre şansa sibienilor nu am avut cazuri deosebite, dar ce am văzut la TV că s-a întâmplat în ţară, m-a marcat extraordinar, iar la o săptămână am văzut pe viu ce s-a întâmplat în Capitală, fiind trimis acolo la Spitalul Fundeni, 2 săptămâni. Am rămas în minte cu imagini apocaliptice. Revoluţia din decembrie 1989 ne-a bulversat pe toţi, neînţelegând atunci ce se petrece; noi totuşi ne-am făcut datoria, îngrijind răniţii ce au fost aduşi la spitalul nostru. Rep.: Cât de frumoasă şi pretenţioasă este profesia de asistent de laborator şi ce calităţi trebuie să îndeplinească un tânăr care doreşte să se dedice acestei importante profesii? G.G.: În primul rând să ai dragoste şi răbdare faţă de semeni, de omul suferind, care se adresează spitalului cu atâta încredere pentru a fi ajutat să se vindece. Să răspunzi tuturor chemărilor la alarme, urgenţe sau orice solicitare din partea spitalului. Să nu ai repulsie faţă de sânge sau alte produse biologice cu care se lucrează. Păcat că în ultimii ani nu au mai existat clase de laborator la ªcoala Tehnică Sanitară din Sibiu. Cred că este imperios necesară reînfiinţarea lor. Rep.: Dacă ar fi posibil să luaţi viaţa de la început, tot spre lumea microscopică v-aţi îndrepta paşii? G.G.: Da, fără nicio ezitare răspunsul este afirmativ. Încă de la început m-am obişnuit cu mirosul soluţiilor şi reactivilor de laborator, precum şi cu toate produsele biologice ce sunt prelucrate şi analizate, contribuind şi noi la aflarea diagnosticului bolii pacienţilor spre rezolvarea cazuisticii acestora, în cele mai bune condiţiuni. Rep.: Aveţi de transmis un gând pentru colectivul în care aţi trăit şi muncit 45 de ani, fiind cel mai vechi angajat în Spitalul Militar? G.G.: Colectivul laboratorului şi al Spitalului Militar de Urgenţă Sibiu a reprezentat pentru mine o a doua mare familie, la care m-am raportat ca un vechi membru al său, cu experienţa mea de-a lungul celor 45 de ani, cu echilibrul şi imparţialitatea de care am dat dovadă, fiind liantul între colegi şi prin funcţia de asistent şef principal în cadrul laboratorului. Făcând bilanţul acestei mari perioade de timp, mă declar mulţumit că mi-am făcut datoria faţă de instituţie şi faţă de semenii mei, iar celor 5 comandanţi de spital şi 3 şefi de laborator pe care i-am avut de-a lungul timpului, le raportez că misiunea mea s-a încheiat în condiţii amiabile, cu respect şi gânduri dintre cele mai bune pentru Spitalul Militar de Urgenţă Sibiu. col. (r.) Victor Neghină