Alexandru Găvozdea şi Felinarul – marii cştigători ai premiilor Fundaţiei Heritas

La începutul lunii mai, Fundaţia Heritas a premiat 16 lucrări de reabilitare şi arhitecţii implicaţi în amenajarea clădirilor din centrul istoric, la prima ediţie a Festivalul Huet.Urban. Marele premiu de 1.600 de euro a revenit proprietarilor casei de pe strada Felinarului nr. 8, o fostă locuinţă construită, undeva la sfârşitul sec. XVII-lea sau la începutul sec. XVIII-lea, şi convertită în ultimii trei ani şi jumătate într-un restaurant rafinat şi echilibrat, cu aerul unui cămin primitor unde te poţi relaxa în voie. Acelaşi proiect a luat menţiune la Gala Premiilor Ordinului Arhitecţilor Filiala Sibiu-Vâlcea la secţiunea ,,Conservarea şi reabilitarea patrimoniului cultural construit”. Echipa din spatele transformării „Felinarului” a fost condusă de cştigătorul premiului Heritas pentru conceptul de reabilitare a casei, arhitectul Alexandru Găvozdea. „Când se construieşte o casă nouă, totul e mult mai simplu, informaţiile se transpun de pe hârtie în realitate. Aici este, adeseori, invers. La intervenţii pe clădiri existente, multe lucruri se gestionează din mers, pe măsură ce dai jos tencuiala veche şi descoperi tot felul de surprize, unele plăcute, dar de cele mai multe ori neplăcute”, afirmă Alexandru Găvozdea, în timp ce-şi ia prânzul la mansarda restaurantului şi vorbim despre o faţetă a activităţii unui profesionist în conservarea patrimoniului, reabilitările. Proiectul Felinarul a început cu o întâlnire de bun augur într-o cafenea din centrul istoric, cu proprietarii casei, şi a continuat cu o consultare la faţa locului, fără nici un angajament propriu-zis. „Am venit şi am discutat. Chiar lucrau la faţada casei, la fereastra mare din spatele nostru, care era mică şi aveau nevoie de lumină la nivelul acesta. Dupa asta mi-au solicitat colaborarea permanentă şi am acceptat cu plăcere, pentru că am crezut în ei şi în potenţialul acţiunii acesteia şi pentru că îmi place să scomonesc prin case vechi”. Ce s-a întâmplat cu casa de la nr. 8? „Fusese dezvelit totul până la cărămida curată şi refăcute tencuielile în stil şi tehnică tradiţională. Acoperişul fusese refăcut în forma originală, zidăria a rămas aşa cum este, planşeul, pe care stăm acum, este susţinut de şase grinzi dintre care trei sunt cele originale. Am păstrat coşul de fum, bolta din spaţiul de lângă bucătărie şi cea din subsol, iar restul finisajelor sunt noi. Ferestrele de la nivelul mansardei sunt noi, executate în stil tradiţional, dar la parter toate ferestrele de la faţadă şi spre curte sunt originale, recondiţionate.”, ne explică Alexandru Găvozdea. „Clasicul «lasă domne’, că ştiu eu cum se face, că am mai făcut» nu merge aici” În principiu, există două elemente fundamentale pentru o reabilitare reuşită: profesionalismul şi responsabilitatea arhitectului, a constructorilor, şi a proprietarului pe de o parte, iar pe de altă parte, informarea riguroasă (cercetarea ştiinţifică) pe tot parcursul procesului, de la proiectare, până la finalizarea construcţiei şi inclusiv după aceea. „Informaţia teoretică şi practică trebuie asimilată nu doar de arhitecţi, ci şi de proprietar, care, trebuie să ia decizii despre demersul lucrărilor, iar apoi constructorul trebuie să reuşească să se supună unor reguli. Clasicul «lasă domne’, că ştiu eu cum se face, că am mai făcut» nu merge aici”, explică Alexandru Găvozdea. De aici, una din problemele majore ale reabilitărilor este de natură tehnică: lipsa mâinii de lucru specializate, a unor „oameni care să ştie să lucreze cu case vechi şi cu materiale adecvate” precum şi obiceiul arhitecţilor de a nu urmări ce se întâmplă în timp cu construcţiile. „Este foarte greu să găseşti oameni care să ştie să lucreze mai atent şi cu grijă pentru detalii şi la corelarea dintre materiale, ca să fie potrivite unele cu celelalte”, adaugă Alexandru. A doua problemă majoră este neprevăzutul, fie că acesta înseamnă descoperiri noi pe parcursul lucrărilor, vreme nefavorabilă, întârzieri datorate nevoii de a folosi materiale care nu sunt pe stoc, ducând astfel la durata extinsă a execuţiei. „Toate acestea se traduc în bani pierduţi. În general, dacă la o construcţie nouă se prevăd cam 10% din buget pentru «diverse şi neprevăzute», la o reabilitare ar trebui să pornească de la 25%, şi se poate ajunge la 50%, faţă de bugetul estimat iniţial. […] Toate conduc de fapt, la importanţa de a avea o echipă cu capul pe umeri şi care să aibă bun-simţ”, explică Alexandru Găvozdea. „E falsă prejudecata «te costă mai mult să repari, decât să dai jos şi să faci una nouă»” Dacă în reabilitări nu există, în general, o reţetă, pentru că totul se face în funcţie de specificul casei, speculând cu bun-simţ ce poate ea să-ţi ofere, pe de altă parte apar o mulţime de prejudecăţi. „E falsă prejudecata «te costă mai mult să repari, decât să dai jos şi să faci una nouă». De obicei, nu investeşti atât de mult, precum ar costa să demolezi şi să construieşti ceva nou, în plus valoarea culturală demolată s-a dus şi nu poţi să construieşti o clădire nouă cu prestanţa şi prestigiul celei pe care ai doborît-o. Vorbim de situaţii în care merită să reabilitezi, pentru că a pune «ceva mai bun» în loc este destul de dificil, în primul rând «mai bun» trebuie să treacă testul timpului”, ne spune Găvozdea. În afara crizei, pe piaţa imobiliară, valoarea unei clădiri istorice reabilitate poate creşte considerabil. Dacă investiţia de reabilitare ar fi de 70% din valoarea de achiziţie a casei, vânzarea ei poate să ajungă chiar undeva la 400%-500%, pentru că foarte mult fac imaginea şi poziţia. „Deşi nu a existat niciun program sau un interes semnificativ pentru Oraşul de Jos, încep să apară chiar şi aici presiuni imobiliare. Diverşi domni binevoitori, care au pus ceva bani deoparte prin ţările calde, cumpără o casă veche, o mansardează, îi fac tot felul de năzbâtii şi după aceea se cred mari dezvoltatori imobiliari. Iar de obicei, când faci o investiţie doar de dragul ei, iese cam prost. Sunt foarte puţine ocazii când investitorul este un om educat şi ştie să speculeze calităţile acelui imobil şi nu doar suprafaţa – metri patraţi pe care îi poate cştiga”, încheie Alexandru Găvozdea. BIO: Alexandru Găvozdea Locul si data naşterii: Sibiu, 1979 Studii: 1998- 2004 – Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” , Bucureşti, 2005-2007– Master Conservarea şi Reabilitarea Patrimoniului Construit, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Bucureşti Ioana Mălău Foto credit: Maria Cristina Găvozdea, Sebastian Sabo