Artă în miniatură

Tradiţie japoneză Dioramele sunt reprezentări unidimensionale sau multidimensionale după model, realizate la scară mare sau mică parte din colecţii private sau expuse în muzee. Ele sunt realizate de obicei de persoane pasionate de un hobby general precum construcţia de vehicule militare, construcţia de avioane, trenuleţe sau reproducerea la scară normală de portrete umane. Arta de a realiza diorame în miniatură, replici ale unor peisaje a apărut pentru prima oară în Japonia secolului al XVI –lea şi a fost numită „Bonkei”. „Saikei” este cuvântul japonez ce descrie dioramele în miniatură replici ale unor peisaje, în a căror compoziţie sunt folosite ca principal efect plantele vii. Diorame istorice Primele diorame de mari dimensiuni au fost inventate în anul 1822 şi poartă numele lui Louis Jacques Daguerre – decorator, manufactor de oglinzi, pictor şi designer de iluzii optice teatrale. Dioramele Daguerre erau prezentate în teatre specializate din Paris şi Londra şi constau în picturi în relief care îşi schimbau aparenţa subtil sau dramatic, în funcţie de felul în care captau lumina. Dioramele Gottstien realizate în Anglia anilor 1930 reproduceau scene importante din istoria britanică, iar dioramele Denny Stokes, cu temă majoritar militară au fost realizate începând cu anul 1957 – anul realizării dioramei în miniatură „Scoţia după rebeliunea din 1945”. „Nu îmi plac miniaturile clasice care se cumpără la pachet şi se asamblează după scheme date. Sunt prea lucioase, prea curate”. Cristian Grecu ne împărtăşeşte câteva trucuri pentru a transforma un peisaj banal într-un peisaj realist: – pod peste râu – dacă e făcut cu imaginaţie, trebuie neapărat ca beţişoarele care îl compun să fie inegale, scrijelite – geamuri murdare – aplicând dungi fine de lipici super adeziv pe o bucată de plastic transparent, vei obţine un efect de aburit sau murdar – inegalităţile coroanei de copac – se pot obţine răsucind sârmă de cupru care ulterior se chituieşte şi pe care poţi lipi muşchi de copac – inegalităţi de teren – se pot obţine lipind bucăţi mai mari sau mai mici de ziar mototolit – un râu înspumat – se obţine folosind silicon transparent la bază şi silicon acrilic Miniaturi din materiale reciclate Carton, bucăţi de sârmă, polistiren, folii de plastic, conserve şi doze de bere goale. Pentru marea majoritate a oamenilor toate acestea sunt obiecte nefolositoare, bune de aruncat la gunoi. Pentru Cristian Grecu însă, ele reprezintă materie primă – gata de îndoit, vopsit, curbat, lipit şi transformat în miniaturi – replici ale unor peisaje naturale. Dioramele realizate din materiale reciclabile sunt pasiunea meteorologului sibian care petrece ore întregi reproducând la scară mică staţii meteo, cabane de munte, râuri sau păduri. O casă de vis De la o simplă căutare pe internet, Cristi şi-a descoperit întâmplător talentul pentru detaliu în iarna anului trecut. „Îmi plăceau foarte mult cabanele rustice de munte – mă uitam la orice poze găseam pentru că doream să construiesc o astfel de casă pentru familia mea”, povesteşte amuzat tânărul în vârstă de 27 de ani. De la vis la realitate, Cristi s-a hotărât să înceapă printr-o replică în miniatură a idealului său. Aşa a apărut prima lui dioramă – o cabană la care a lucrat timp de 3 săptămâni. „Strângeam materiale de peste tot – din parc, din casă, de pe stradă. Urmăream forma, textura, culoarea lor şi ştiam că le voi găsi folosinţă”, spune Cristi. Construită din beţişoare de lemn, bucăţi de plastic, ziar, sârmă, muşchi de copac şi pietricele, cabana a fost la final pe placul viitorilor ei „proprietari”. Cadou pentru meteo Pasionat de meseria sa de bază, Cristian Grecu a realizat ulterior o nouă dioramă, replică a unei staţii meteorologice. „A fost un proiect mai greu, pentru care am pierdut multe nopţi la rând”, spune meteorologul, angajat de 2 ani al Centrului din Sibiu. Miniatura care conţine turnul de radar, adăposturile pentru termometre, dar şi casa supraveghetorului, gardurile de împrejmuire şi natura înconjurătoare, este o reproducere extrem de detaliată a unei staţii reale. „Casa e construită din carton – de la o cutie de încălţăminte şi acoperită cu şmirghel – ca să dea impresia de tencuială. Adăposturile sunt făcute din beţişoare de lemn, lipite la milimetru, vopsite în acuarelă”, explică Grecu. Ferestrele caselor au fost realizate din folie de protecţie pentru calculator, iar „pământul” are la bază o bucată de polistiren. Diorama lui Cristi, apreciată de colegii săi meteorologi, a fost expusă la loc de cinste pe holul Centrului Meteo Regional. Moştenirea bunicului O menghină de mici dimensiuni şi un aparat de poligravat – acestea sunt cele mai importante şi, de fapt, singurele „unelte” folosite de Cristian Grecu în atelierul său improvizat în mansarda unui bloc din cartierul Lazaret. Amândouă au aparţinut bunicului său care făcea şi el în tinereţe tablouri cu peisaje în relief. Cele mai dragi amintiri din copilăria lui Cristi sunt legate de atmosfera în care pensionarul Aurel Grecu repara fără urmă orice obiect. „Aveam 6-7 ani dar îl ajutam mereu pe bunicul. Când lucram împreună, eram cuprinşi de un calm extraordinar. El m-a învăţat răbdarea”, mărturiseşte tânărul originar din Câmpulung Muscel. Alexandra Ion Cristea