6.2 C
Sibiu
miercuri, octombrie 9, 2024

eveniment

Corul Allegretto – premii multe, bani puţini

Publicitate

Cele mai citite

Fetele cântă în cor din clasa a IV-a Scheletul de bază al corului este format din 12 fete, cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani. Gheorghe Stoica este dirijorul şi preşedintele coralei. El se ocupă de întreg corul, de la repetiţii şi până la „creşterea” fetelor, cum zice el. Căci practic, fetele au fost pe mâna lui încă din clasa a IV-a. Laura Stoica, fiica maestrului, cântă în cor din clasa a II-a. Loredana Furdui, Pansa Mensy, născută în America, Alina Rodean, Timea Bucurenciu, Simona Cristea, Mădălina Maten­ciuc, Andreea Drăghici şi ªtefania Coman sunt câteva nume ale fetelor din cor. Mai târziu avea să ia fiinţă „Provoxul”, un cor mixt între corul Quintetul Teofania şi grupul vocal de fete „Allegretto”. La ediţia a IX-a a concursului internaţional „Bad Ischl” din acest an, desfăşurat în Austria, corul Allegretto a obţinut două diplome de argint. Sunt fete care cântă în cor de peste 10 ani. ªtefania Coman este una dintre ele. Are 13 ani de când face parte din cor. Corul are un repertoriu vast, care cuprinde mai mult de 300 de piese, care pornesc de la piese religioase la muzică preclasică şi modernă. Performanţele coralei nu se opresc aici. Corul a avut concerte în Austria, Germania, Grecia, Rusia şi Serbia şi este cunoscut în ţară şi în lume. A reprezentat oraşul nostru şi România la concursul de la Hanovra din 2000, participând la multe alte spectacole şi festivaluri naţionale şi internaţionale. Financiar lucrurile nu merg aşa de bine Deşi corul este cel care re­prezintă Sibiul şi România la toate competiţiile naţionale şi inter­na­ţionale, preşedintele fundaţiei ne-a mărturisit că financiar lucrurile nu merg aşa de bine. „Nu aparţinem de nimeni. Corul este de fapt o fundaţie. Mai avem sponsorizări sporadice de la o firmă din Miercurea Sibiului. Cu fetele, în schimb, mă înţeleg foarte bine. Sunt crescute de mine din clasa a IV-a. Ne mai certăm când vine vorba de bani”, ne explică dirijorul coralei. Repetiţiile le fac la Liceul Pedagogic din Sibiu. Gheorghe Stoica este dirijor din 1973, a participat la concursuri împreună cu Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, şi practic este „părintele” corului. El este cel care a făcut prima înregistrare a numelui corului, la Bucureşti. Este prima fundaţie culturală care a primit numele de „Allegretto” din România. Următorul festival la care vor cânta va fi Festivalul Berii, din octombrie. Maestrul Gheorghe Stoica mi-a povestit că, în afara meseriei de dirijor, este pasionat de legumicultură şi pomicultură. În plus, dirijorul coralei este renumit în rândul prietenilor lui pentru ţuica de casă pe care o face şi mi-a recomandat să trec într-o zi pe la el să gust din rafinata băutură. Iubitorii de muzică şi cei dornici să cânte în cor, se pot înscrie în corul „Allegretto” din Sibiu. Cei care doresc să se înscrie trebuie să aibă până în 30 de ani, să deţină aptitudini muzicale sau să mai fi cântat într-un cor. Acest lucru se poate face la numărul de telefon 0726.871.988 – Gheorghe Stoica. Istoria corului Ideea formării acestei corale s-a născut în 1980. Această corală înseamnă pentru cei care au înfiinţat-o întoarcerea la tradiţia coralei autentice româneşti, care a fost suprimată după cel de-al doilea război mondial. În primăvara lui 1990 s-a format „Fundaţia Corală Allegretto” în oraşul Sibiu. Grupul este format din 36-40 de copii talentaţi, care sunt susţinuţi, în mare parte de părinţii lor. Din 1992 reprezintă cu mândrie Biserica Bizantină Catolică Română. „Corala noastră cântă în fiecare duminică la Sfânta Liturghie a Bisericii Ursulinelor din Sibiu, împreună cu mentorul nostru spiritual, părintele Nicolae Popa”, spune dirijorul corului „Allegretto” din Sibiu, Gheorghe Stoica. În relaţiile corului cu oameni din România şi din Vest le-a fost sugerat să înregistreze muzica lor. Rezultatul a fost marcat prin două CD-uri. Acestea includ Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan din tradiţia româno-bizantină şi muzica altor corale din România. Piesele muzicale sunt dedicate Domnului Iisus Hristos. Georgeta Mândrean

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Peste 200 de joburi la Bursa Locurilor de Muncă din Sibiu și Mediaș

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu organizează vineri, 11 octombrie 2024, „Bursa Locurilor de Muncă” în Sibiu...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect