9.1 C
Sibiu
luni, mai 27, 2024

„După 1989 şi până azi, toată lumea a vrut să facă reformă”

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Rep.: Cum aţi găsit instituţia pe care acum o conduceţi ? Florin Cioloboc: Este o instituţie în care sunt încadraţi foarte mulţi profesionişti, oameni care ştiu foarte bine ce trebuie să facă. Am venit cu drag şi încerc s-o conduc cu eleganţă, discreţie şi eficienţă. Rep.: În opinia dvs., care este rolul unui manager modern? F.C.: Există mai multe teorii în management. Vorbim de un manager de tip vechi, aparţinând societăţii industriale care le ştia pe toate şi le rezolva pe toate. Acum lumea s-a schimbat. Managerul modern nu poate să le ştie şi să le facă pe toate. Rolul lui este să coaguleze în jurul lui o echipă de specialişti pe care să-i motiveze, să-i conducă, să-i lase să-şi facă treaba şi cu ajutorul lor să-şi ducă la îndeplinire obiectivele pe care le are. Una din legile lui Murphy spune că un specialist este un om care ştie din ce în ce mai mult despre un domeniu din ce în ce mai îngust, până când ajunge să ştie totul despre nimic. Rep.: CJAS Sibiu are nevoie de o rectificare bugetară? F.C.: După cum stau lucrurile, da. Pe sfârşitul anului este nevoie de o rectificare de buget, şi eu cred că ea va veni. Ministrul Sănătăţii, Ioan Bazac are o viziune foarte clară în care a recunoscut public că ultimul trimestru este neacoperit, dar nu putem lăsa serviciile neacoperite, ce s-ar întâmpla cu oamenii? Doar aşa, recunoscând cum stau lucrurile, putem ajunge la rezultate, la esenţă. Rep.: În ce măsură a fost realizată reforma sanitară în România, având în vedere că suntem tot dintr-o reformă în alta, dintr-o criză în alta într-o tranziţie „tardiv” de târzie? F.C.: După 1989 şi până azi, toată lumea a vrut să facă reformă. Unii au reuşit mai mult sau mai puţin, nimeni nu a reuşit să facă o reformă aşa cum îşi doreşte fiecare dintre noi. Rep.: De ce? F.C.: Există piedici. În viaţă există piedici. Sunt propuse pentru dezbatere generală nişte documente, proiecte legislative privind reforma. Una dintre piedici cred că este centralizarea excesivă a sistemului. ªi mă refer aici la faptul că instituţiile care sunt definitorii pentru sănătatea oamenilor trebuie să fie mult mai aproape de cetăţean, de pacient, de beneficiarul serviciilor de sănătate şi totodată de contribuabil, de asiguratul nostru. Instituţiile sunt cele care trebuie să meargă către cetăţean, şi nu invers. Asiguratul trebuie să fie responsabilizat. Descentralizarea în­seamnă şi autonomie financiară şi decizională teritoriale şi atunci se va întări rolul administraţiilor locale în susţinerea unui spital Rep.: Ce măsuri ar trebui întreprinse pentru a spori încre­derea cetăţeanului în sistem? F.C.: Cred că trebuie să existe o transparenţă majoră, astfel încât omul să ştie ce se întâmplă. Sănătatea costă şi a costat întotdeauna bani. Nimic nu este gratis în sănătate. Întotdeauna plăteşte cineva. În sănătate niciodată n-o să fie suficienţi bani. Florin Cioloboc este născut la Sibiu. A absolvit Institutul de Medicină şi Farmacie, secţia de Medicină Generală în anul 1982 (actuala Universitate de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca). A urmat perioada de stagiatură în Spitalul Judeţean din Sibiu. Apoi aproape opt ani de zile a fost medic la ţară. Soţia sa este şi ea medic de medicină generală. De puţină vreme a devenit bunic.

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Echipa U13 a Clubului Champions Sibiu încheie pe locul 4 la Turneul Final Național

Echipa U13 a Clubului Champions Sibiu a încheiat turneul final național de volei pe locul patru, după un meci...

Știri pe același subiect