Uca Maria Marinescu este o exploratoare, care a făcut expediţii de la Polul Nord şi până la Polul Sud. A străbătut toate continentele de la Nord la Sud şi invers. Expediţiile sale au fost răsplătite de distincţiile celor mai mari academii din lume. Cea mai mare expediţie pentru ea este încercarea de a se descoperi pe sine. O chemare care există în subconştientul ei a făcut-o să meargă într-un anumit loc. Miercurea trecută domna Marinescu le-a împărtăşit din experinţele sale celor prezenţi în Corpul B al Bibliotecii ASTRA. „De obicei când plec într-o expediţie mă pregătesc, încerc să aflu cât mai multe despre zona respectivă. Plec cu foarte multe întrebări care se referă la existenţa oamenilor. Caut răspunsuri referitoare la filosofia de viaţă, la specificul civilizaţiei vechi. Vin acasă cu aceste răspunsuri, dar constat că îmi apar şi mai multe întrebări”, mărturisea doamna Marinescu. Călătoreşte de 16 ani şi în expediţiile sale a încercat să caute locuri cu specific aparte, unde viaţa actuală nu a pătruns. Zona Americii de Sud, Insula Paştelui, Papua Noua Guinee, Mongolia, Deşertul Kalahari, Alaska sunt doar câteva din locurile în care a făcut expediţii. „A urca Everestul să nu vă imaginaţi că nu e greu. Îmi spuneam în sine că nu mai pot, dar mergeam. Acesta e subconştientul. Rezistenţa psihică contează cel mai mult”, povestea doamna Marinescu. La un moment dat a avut o cădere, dar când a auzit cuvintele magice de la un coleg de traseu, că mai au doar 1 km şi 700 de m au început să alerge. În apropiere însă, a încetinit pentru că fericirea îi era prea mare. Pe 24 decembrie a urmat şi Polul Sud. „Mergeam pe schiuri şi se întâmpla ceva, oboseam. Asta se datora celor 3.000 de m altitudine”, spunea Uca Marinescu. Dar asta n-a împiedicat-o să reuşescă. La final domna Marinescu a prezentat expediţiile sale în imagini. Printre acestea s-au aflat şi imagini cu cea mai mare colonie de pinguini din Antarctica.(G.M)
Actualizat:
Uca Maria Marinescu – femeia care a cucerit Everestul
Cele mai citite
Ultimele știri
VIDEO: Ce a putut să facă furtuna de marți. Zeci de copaci doborâți de vânt
O furtună violentă produsă în noaptea de 8 spre 9 iulie a provocat pagube semnificative în centrul stațiunii Tușnad,...
Articolul precedent
Articolul următor