Ileana Sădean este un om care a ales să-şi cultive pasiunea şi să facă tot posibilul pentru a trăi din ea. Măiestria şi talentul ei sunt rare în România, dar extrem de apreciate în străinătate. Ileana creează miniaturi. Lumea din jurul ei este percepută şi redată la cele mai mici cote, de 1:100. Nu are cursuri de specialitate, nici nu crede că te poate învăţa cineva. Consideră că ingredientele cele mai importante sunt îndemânarea, răbdarea, meticulozitatea, sensibilitatea, preocuparea pentru detalii, geometria în spaţiu şi perspectiva. „Nu-mi trasez linii, nu fac planuri şi schiţe dinainte. Când sculptez, efectiv iau o bucată de lemn şi încerc să o fac cât mai mică, până acolo unde mai pot reproduce detaliile. Este esenţial pentru miniaturile create de mine să aibă detalii. Nu-mi plac variantele simplificate care se văd frumos doar de la depărtare.”
Ileana se simte acasă în Ocna Sibiului, acolo unde şi-a petrecut în copilărie vacanţele la bunici şi unde, acum, locuiesc părinţii ei. S-a născut cu pasiunea pentru miniaturi şi încă din copilărie a simţit nevoia de a avea şi de a iubi tot ce este mic. „Aveam câţiva anişori când o rugam pe mama să-mi deseneze diverse lucruri. Ţin foarte bine minte când îi spuneam: Poţi să le faci mai mici ? Te rog fă-le mai mici ! Şi mai mici !. Toată lumea îmi aducea ceva mic şi verde, dacă se putea. Era darul cel mai preţios pentru mine. Într-o florărie am văzut în vitrină nişte ghivece cu flori, în miniatură. Nu am plecat până nu mi le-a dat. Sunt multe astfel de poveşti. În studenţie, mergeam foarte des duminica în târg, în Vitan, şi căutam miniaturi”, povesteşte Ileana. La un moment dat, în urmă cu 14 – 15 ani, şi-a dat seama că le poate realiza singură. Aşa a prins formă „Vioara”, prima miniatură creată de mâinile ei, „Jocul de şah”, poate cel mai drag dintre cele dragi, pentru că mai mic de atât nu îl poate face. Până şi câinele ei a căpătat dimensiuni minuscule, creat în lemn de păr, şi au fost şi altele, şi vor mai fi: „Îmi place să fac ceea ce are legătură cu mine. Lumea care mă înconjoară o reproduc la o scară mult mai mică, până la 1:100. De exemplu, câinele mi l-am mini-sculptat. Am jucat şah şi mi-am făcut unul minuscul. Am cântat la vioară şi am făcut-o mică. Am sculptat o serie de obiecte religioase simbolice, având ca moştenire ortodoxia. Acum lucrez la o căsuţă veche din Apuseni, pentru că iubesc cultura populară românească.” Tot ce iese din mâinile Ilenei este foarte mic. Pionul de pe tabla ei de şah are doar 8 mm, iar calul 1,2 cm.
Mi-aş dori să existe şi în România o organizaţie a miniaturiştilor
Ileana a avut şi perioade în care priorităţile s-au conturat altfel, iar realizarea miniaturilor a rămas o metodă de deconectare şi relaxare, în momentele de tensiune. A absolvit ASE-ul din Piaţa Romană, apoi s-a specializat în managementul proiectelor. A finalizat un master în antropologie şi dezvoltare comunitară la SNSPA – Bucureşti, iar acum este proaspăt doctor în antropologie. Ajunsă la acest nivel, dar cu „febra” pasiunii ei în sânge, Ileana s-a decis. „Mă simt ca un copil care, după ce şi-a făcut temele, are voie să se joace. Nu pot renunţa la miniaturi. Ar fi minunat să-mi fie munca o joacă, iar joaca să-mi fie o muncă serioasă de aici înainte. Asta le doresc tuturor. Mi-am strâns ceva bani care să mă ajute să mă susţin financiar pentru o perioadă. Sunt convinsă că apoi, această pasiune îmi va asigura un venit. Deja am primit o comandă. O să vină şi altele. Am primit oferte de muncă, în profesia mea, din străinătate şi poate aş găsi şi în România ceva pe cercetare, dar acum vreau să mă apropii şi de marea mea pasiune legată de miniaturi. Am rămas în urmă cu ea. Poate în viitor o să reuşesc să împletesc cercetarea cu miniaturile. În ambele mă regăsesc”, spune Ileana. Fără ezitare s-a apucat intens de lucru. În paralel cu realizarea miniaturilor, Ileana este membră a Organizaţiei IGMA (The International Guild of Miniature Artisans), iar până la finalul anului are în plan realizarea unei expoziţii, prin care să arate publicului toate miniaturile la care a lucrat până în prezent. „Prin miniaturile create vreau să ofer celorlalţi posibilitatea descoperirii imaginii eului lor în ele şi să le bucur sufletul. Îmi place să fac multe lucruri care să exprime identitatea românilor. Aş fi foarte încântată să pot realiza un muzeu al civilizaţiei româneşti în miniatură. S-ar oglindi perfect eul meu într-o astfel de operă. Picturile reprezentative ale lui Grigorescu au adus la lumină valorile spiritualităţii româneşti. Îmi place mult Grigorescu”. După expoziţie, Ileana se gândeşte serios să facă un film documentar, în care să se vorbească despre pasiunea pentru miniaturi şi în care să fie prezentaţi miniaturişti din România. „Mi-aş dori foarte mult să cunosc miniaturişti români. Sunt membră într-o organizaţie internaţională, dar mi-ar plăcea să existe şi în România o astfel de organizaţie, să putem comunica mai uşor.” Care este marele vis? „Să deţin într-o zi o fabrică de miniaturi”.
Pasiunea şi atracţia oamenilor pentru miniaturi le descoperim încă din cele mai vechi timpuri, unele dintre ele fiind considerate adevărate izvoare istorice. Au apărut sub formă de desene sau picturi la scară foarte mică. Regii şi nobilii cheltuiau sume foarte mari ca să comande cărţi de rugăciuni cu miniaturi. În timp, oamenii pasionaţi de lucrurile mici au început să redea tot ce îi înconjoară la dimensiuni foarte mici. De la interioare de case cu tot mobilierul aferent, până la oraşe întregi redate în miniatură. Unele dintre cele mai impresionante sunt: Shanghai Exhibition Center – China; Madurodam – Olanda; miniaturile din Muzeul Civilizaţiei Romane – Italia, pentru desăvârşirea cărora au fost necesari 36 de ani, sau panorama oraşului New York, prezentată la Muzeul de Arta Queens, o platformă realizată pentru un targ ce a avut loc în 1964 şi, bineînţeles celebrele case de păpuşi.
„Dacă o lopată normală nu-mi spune nimic, o mini-lopată îmi bucură privirea şi sufletul. Ţin minte că în copilărie am găsit pe jos o şa mică de motocicletă. O fi demontat-o vreun copil. Am purtat-o cu mine mult timp şi apoi a devenit parte din colecţia mea. N-o arătam copiilor, că ştiam că nu prezintă interes. Mă uitam la ea şi îi studiam îndelung detaliile, cum făceam de altfel cu orice lucru mic. Poate are legătură cu pasiunea mea pentru cercetare. În special într-o cercetare antropologică îmi place să trec dincolo de ceea ce se vede”, Ileana Sădean.
