Mădălina, o minte sclipitoare

„Mă numesc Bărbulescu Mă­dălina Andreea şi am 16 ani. La naştere am avut asfixie albă, scor APGAR 1, şi în urma acelei asfixii am rămas cu tetrapareză spastică, adică paralizie totală, care mi-a prins mâinile, picioarele şi vorbirea. Dumnezeu mi-a lăsat mintea întreagă şi am făcut şcoală, opt clase. Am făcut şcoală şi la domiciliu când am avut-o profesoară pe Adina Stoişor, un pedagog deosebit, un om cu suflet mare, care cu multă răbdare şi pricepere m-a învăţat carte. A fost şi este pentru mine un exemplu demn de urmat în viaţă. Vă mulţumesc doamnă profesoară. Acum nu-mi rămâne decât să mă ocup de recuperare”. Aşa m-a întâmpinat Mădălina. Întrucât nu poate vorbi, a aşezat aceste cuvinte pe calculator, aşteptând nerăbdătoare sosirea mea. Mama a fost cea care m-a ajutat să înţeleg ce vrea să transmită Mădălina prin gesturi şi mimă. Mişcările îi sunt ample şi necoordonate din cauza stării spastice avansate. De ani de zile face recuperare la secţia pentru copii a Spitalului de Psihiatrie din Sibiu. Mădălina încearcă să protesteze în timp ce mama trece în revistă principalele proceduri pe care recuperarea le presupune: „kinetoterapia, magne­toterapie, electrostimularea şi terapia ocupaţională”. A devenit o apropiată a personalului de pe secţia de recuperare. De la spital o bucată bună de drum o parcurge pe jos, deşi acest lucru înseamnă un efort imens de voinţă, voinţă de care Mădălina n-a dus niciodată lipsă. ªi-a pus-o alături de inteligenţă şi o memorie fabuloasă în slujba cărţilor şi a învăţatului. Însă handicapul sever, de care suferă o împiedică să meargă mai departe. Oameni cu suflet mare De parcă nu i-ar fi ajuns problemele Mădălinei, fa­milia Bărbulescu a îngrijit până la vârsta de şase luni, fetiţa pe care a botezat-o. Pentru că provine dintr-o familie dezorganizată, Elena şi-a petrecut primele luni din viaţă în casa Bărbulescu, sub atenta supraveghere a Mădălinei, a surorii ei mai mici, Teodora, şi bineînţeles a mamei. „O legăna pe Elena până adormea”, ne-a mărturisit mama Virginia. Acum toate trei suferă, pentru că mama biologică a Elenei a insistat că se va ocupa ea de fetiţă. Bunica Mădălinei este un alt membru cu handicap, al familiei.. Întrucât a suferit o operaţie pe creier, femeia necestită şi ea îngrijire permanentă, însă doamna Virginia Bărbulescu nu se plânge niciodată. Mădălina şi-a îndreptat mâinile spre cer în momentul în care am întrebat-o pe mama ei cum rezistă unui asemenea efort, acest lucru însemnând că Dumnezeu este de partea lor. Singurul care aduce bani în casă este tatăl. Vrea să devină independentă Mădălina îşi doreşte să devină o persoană independentă. Acest lucru presupune însă o nouă procedură şi anume miofibrotomie subcutanată pe etape. Această procedură reduce spasticitatea, adică încordarea in­voluntară a muşchilor şi poate fi realizată numai la Chişinău. Înainte de intervenţia ca atare, cazul Mădălinei trebuie evaluat de către un medic specialist, la Galaţi. „Pentru o primă evaluare mergem la Galaţi. O să fim acolo în 28 august. Ideea este că se reduce spasticitatea şi ar avea mari şanse să recupereze. Pentru noi asta înseamnă să mănânce singură şi să-şi facă strictul necesar”, mi-a spus cu optimism în glas mama Mădălinei. Rămâne însă problema banilor, ca în fiecare caz de acest tip. Doris Lupu Ultima temă „Această temă este ultima. Niciodată nu mi-a fost atât de greu să-mi scriu tema. Nu e o temă grea, din contră e uşoară, dar a fost unul din lucrurile cele mai grele. Am un nod în gât… şi un gol în suflet. Săptămâna asta mi-am dorit pentru prima oară să opresc timpul şi cu cât îmi doream mai mult, cu atât trecea mai repede . Apoi mi-am amintit cum a început totul. Ca o poveste. Orice poveste începe cu ,,a fost odată” (aşa îmi spuneaţi la limba română) o fetiţă mai specială şi de aceea avea nevoie de o şcoală specială. La vârsta de 7 ani a mers la o şcoală normală. Patru ani a încercat să dovedească că şi ea este ca ceilalţi, normală. ªcoala a început să o respingă pe fetiţa specială şi până la urmă a înlăturat-o. Fetiţa a suferit foarte mult. După câţiva ani, mama a găsit o şcoală cu adevărat specială pentru o fetiţă specială (mă joc cu cuvintele). La începutul anului a venit profesoara la ea acasă şi a găsit o fetiţă care era speriată să nu fie din nou respinsă. De la început s-au înţeles foarte bine pentru că şi profesoara era specială. Aşa, profesoara şi fetiţa au călătorit în lumea cărţilor, patru ani. Povestea rămâne fără sfârşit (cu toate că mi-aţi spus că poveştile se termină cu izbânda personajului pozitiv şi cu expresia şi au). Doamna profesoară, întotdea­una aţi avut răspunsuri la toate întrebările mele. Care credeţi că e sfârşitul acestei poveşti?” Bărbulescu Mădălina Andreea Cont în RON RO29BTRL0301201T48825XX Banca Transilvania Sucursala Sibiu