6.3 C
Sibiu
luni, mai 19, 2025

OmBun.org – Clubul Oamenilor Buni

Cele mai citite

„Într-o lume în care ştirile „senzaţionale” se rezumă la crime, violuri şi carnagii auto, noi ne-am propus să vă arătăm şi „latura umană” a celor din jurul nostru, iar celor care nu credeau că se află în posesia unei asemenea „comori” le sugerăm câteva exerciţii uşoare, dar responsabile pentru înviorarea spiritului civic”. Acesta este mesajul de întâmpinare pe o nouă pagină de internet naţională, creată de sibianul Lucian Pătruţiu. OmBun.org este un proiect voluntar care îşi propune să strângă laolaltă comunitatea oamenilor buni şi a celor care pot să înveţe să devină buni. „Mai există încă oameni buni, chiar dacă sunt pe cale de dispariţie şi nu vor fi niciodată protejaţi de lege, poate din contră, dar datoria noastră este să nu îi lăsăm să se piardă în mulţime, ci să îi oferim ca exemplu pe pagina de internet OmBun.org. Poate că faptele lor nu par la prima vedere atât de „senzaţionale”, dar cu siguranţă au schimbat în bine viaţa celor din jur, iar dacă aceste fapte pot fi prezentate în aşa fel încât să afle cât mai mulţi despre ele, cine ştie, poate îi va inspira şi pe alţii să facă fapte bune”, declară Lucian Părnuţiu. Eşti Om Bun? Vă prezentăm câteva îndemnuri pentru a deveni Om Bun. Poate unii dintre dumneavoastră se regăsesc deja în acţiunile prezentate mai jos. Alţii poate vă gândiţi să le faceţi de acum încolo. Este vorba despre acţiuni simple pe care le putem face fiecare dintre noi, fără prea mult efort, dar cu consecinţe benefice asupra celor de lângă noi: Fii voluntar! Oricine poate să devină voluntar şi să aducă o contribuţie, cât de mică, la lumea care ne înconjoară. Reciclează! Aproape orice poate fi reciclat astăzi, de la ziare şi plastic la computere şi baterii. Încurajaţi-i pe cei din jur să recicleze sau să folosească produse reciclate! Donează sânge! România se află pe ultimele locuri în Europa la capitolul donării de sânge, doar 1,7% din populaţia adultă donează sânge, din această cauză 1 din 3 oameni nu beneficiază de transfuzii atunci când au nevoie. Pay It Forward Dacă ai văzut filmul sau ai citit cartea, atunci ştii cât de simplu este să-i ajuţi pe alţii fără să ceri nimic în schimb, doar să facă şi ei acelaşi lucru, să ajute mai departe alţi oameni. Ia atitudine! Vorbeşte cu voce tare despre nedreptăţile din jurul tău, ridică-te împotriva războiului, a rasismului, a sărăciei şi a corupţiei care te înconjoară. Respectă natura! Participă la acţiuni ecologiste sau promovează-le în cercul tău de prieteni, foloseşte surse de energie regenerabilă. Protejează animalele! Chiar dacă există acum şi o lege care le protejează, noi trebuie să facem primul pas. Adoptă un căţel sau o pisicuţă, participă la acţiuni pentru protejarea păsărilor afectate de despăduriri, etc. Respectă-te pe tine! Fă-ţi timp pentru tine şi pentru pasiunile tale, odihneşte-te suficient ca să poţi începe o nouă zi de muncă bine dispus, citeşte o carte, vizionează un film sau ieşi cu prietenii la o plimbare şi te vei simţi mult mai bine. Ai grijă de sănătatea ta! Mănâncă sănătos, fă sport! Zâmbeşte! Cel mai bun medicament pe care îl ai la tine permanent. Oamenii bucuroşi sunt mai sănătoşi şi este plăcut să te afli în compania lor. Să zâmbeşti, pe lângă faptul că este gratis, poate să lumineze ziua cuiva. Aşadar, intră şi tu pe OmBun.org şi scrie pe forum despre Oameni Buni pe care i-ai întâlnit sau despre o fundaţie umanitară care ajută nevoiaşii, ori despre o asociaţie pentru protecţia animalelor care ia atitudine şi face ceva în privinţa aceasta, nu doar se bate cu pumnii în piept că sprijină protecţia ani­malelor, despre cei care merg prin păduri, prin munţi şi prin alte locuri cu aer curat şi pline cu verdeaţă şi … gunoaie şi adună resturile aruncate de cei care nu prea au primii şapte ani de acasă, despre cei care fac din PET-uri plute de navigat pe râuri, sau despre cei care au donat câteva picături din viaţa lor ca să salveze viaţa altora. Acestea sunt „ştirile sen­zaţionale” pe care trebuie să le auzim şi de care ar trebui să ne lăsăm impresionaţi şi, de ce nu, inspiraţi. Dacă v-am trezit interesul cu rândurile de mai sus, atunci Clubul Oamenilor Buni – OmBun.org vă urează „Bine aţi venit”! Eniko Gall, psiholog Asociaţia ALEG, asociaţie care lucrează cu tinerii împotriva discriminării de gen şi oferă consiliere victimelor violenţei domestice: „Este o idee binevenită acest site. Sunt sigură că foarte mulţi oameni, nu doar organizaţii, fac fapte bune”. Tudor Popa, membru OmBun.org, activist comunitar care îşi pre­zintă ideile şi acţiunile pe blo­gul cemerita.blogspot.com: „M-am bu­­cu­rat când am des­coperit site-ul Ombun.org pentru că vrea să adu­ne la un loc şi să promoveze toate acţiunile umanitare, civice, eco­logiste etc, indiferent de genul lor”. Claudia Popa, preşedinte Aso­ciaţia Colors, a cărei misiune este să dezvolte indivizii şi comunităţile, din care fac parte pentru a face faţă provocărilor vieţii actuale. Asociaţia Colors este co-organizator al Galei pentru Supervoluntari Sibiu: „Foarte frumoasă ideea de a grupa laolaltă cât mai multe activităţi ale oamenilor buni. Oameni care nu numai că fac voluntariat, respectă mediul în care trăiesc şi sunt implicaţi civic, dar ştiu să îşi găsească timp şi pentru ei înşişi. Sper să crească această comunita­te cât Făt Frumos în 7 zile”. ªerban Radu, liderul local Cercetaşii României: „Mă întreb dacă s-a schimbat ceva în ultimul timp în noi şi, printr-un miracol, am conştientizat faptul că una dintre puţinele noastre şanse de a su­pravieţui psihic, este de a ne regăsi valorile, în care să reconstruim idealul în care (mai) credem. Clubul Oamenilor Buni va fi format dintr-o minoritate, tratată şi privită ca atare, cu curiozitate şi … compasiune. Membrii clubului vor fi, probabil, puţini, dar Buni.” Călin Blaga

Publicitate
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: AUR și-a recunoscut înfrângerea în alegeri

Prim-vicepreşedinte AUR, Marius Lulea, recunoaște victoria lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale în fața lui George Simion.„Mulțumim tuturor românilor...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect