„Oamenii din Apoldu de Jos sunt renumiţi ca oameni gospodari. Ne place să spunem că avem una dintre cele mai frumoase şi curate comune din judeţ. Sperăm ca prin realizarea de locuri de muncă să determinăm tinerii să rămână în comună”, spune Ioan Nicoară (foto), primarul comunei. Raluca Buduşan În luna martie a acestui an s-a semnat contractul pentru finanţarea nerambursabilă între Administraţia Fonsului pentru Mediu şi comuna Apoldu de Jos pentru implementarea proiectului ,,Reţele de canalizare şi staţie de epurare în comuna Apoldu de Jos, satele Apoldu de Jos şi Sîngătin”. Lucrarea se află în faza de achiziţie publică şi cuprinde o reţea de conducte de 16.245 de metri, o staţie de epurare şi o staţie de pompare. „Este cea mai mare investiţie din comună cu un impact major asupra condiţiilor de viaţă, precum şi asupra mediului”, spune Ioan Nicoară, primarul comunei. Pe de altă parte, au continuat lucrările la Centrul de Asistenţă şi Informare, un proiect cofinaţat din Fondul Social European, prin programul Operaţional Sectorial „Investeşte în Oameni”. În ceea ce priveşte proiectele de viitor, vor începe lucrările la un nou Cămin Cultural în satul Sîngătin, cel vechi urmând să fie demolat, în urma unei expertize tehnice. În această toamnă vor începe lucrările de aducţiune a apei potabile şi construirea unei staţii de clorinare în Apoldu de Jos. Lucrarea este finanţată de S.C. Apă Canal Sibiu, iar de distribuţie se va ocupa primăria comunei Apoldu de Jos. „În acest sens, am despus un proiect la Ministerul Dezvoltării, proiect aprobat încă din toamna lui 2011. Acum aşteptăm să fim chemaţi pentru a semna contractul”, spune Ioan Nicoară. Marea problemă a Apoldului este lipsa locurilor de muncă, însă problema are rezolvare: „Profitând de faptul că unul dintre nodurile rutiere de pe autostrada Sibiu-Orăştie este în comuna noastră, vom face toate demersurile necesare pentru înfiinţarea unui parc industrial în zonă. Vor fi 30 de asemenea centre în ţară şi vor cuprinde servicii financiar-bancare, de comunicaţii şi tehnologia informaţiei (internet, telefonie mobilă şi fixă), servicii poştale şi de curierat, servicii de asigurări informative cu privire la accesarea fondurilor pentru dezvoltare rurală, centre de reconversie a forţei de muncă şi evidenţa şomerilor, precum şi alte servicii necesare comunităţii”, menţionează primarul Ioan Nicoară. Pe lângă Apoldu de Jos, parcul va deservi şi comunei Ludoş şi satului Amnaş, care aparţine de Sălişte. Odată ce acest proiect va fi realizat, locurile de muncă nu vor mai constitui o problemă.
Actualizat:
Parc Industrial la Apoldu de Jos
Cele mai citite
Ultimele știri
FOTO: A fost sau nu o tornadă? Imagini surprinse luni în România
Mai multe imagini surprinse luni seara în județul Mureș, în localitatea Râciu, arată ceea ce pare a fi un...




