Anonimii Sibiului Îi vedem pe stradă, la coadă la plata facturilor sau în magazine. Unii ne par cunoscuţi când îi întâlnim întâmplător, pentru că Sibiul e totuşi un oraş mic. Le zâmbim deseori, binevoitori şi amabili, ca unor vechi cunoştinţe dar fără să le ştim numele. Unii creează în întuneric adevărate opere de artă, alţii schimbă destine sau ajută în tăcere. Unii sunt supravieţuitori ai unor evenimente terifiante, alţii râd veseli animaţi de noi vise. Sunt oameni obişnuiţi dar care, fără să ştie nimeni, fac în fiecare zi ceva deosebit. Poveştile lor vor fi dezvăluite prin intermediul rubricii „Anonimii Sibiului” lansată de Sibiu 100%. Îi numim „anonimi” dar sunt departe de a fi neimportanţi. Ei sunt Sibiul individual şi special şi-l reprezintă cu toată originalitatea lor. Câţi dintre sibieni, în trecerea lor întâmplătoare printr-una dintre bibliotecile oraşului, privesc, observă cu adevărat persoana care îi ajută în alegerea cărţilor? Trecând printre rafturile frumos aranjate, nu ştim, de multe ori, câtă muncă şi câte cunoştinţe sunt necesare pentru ca totul să fie la îndemână. Nu ştim, mai ales, că pentru mulţi dintre bibliotecarii Sibiului, meseria lor e una nobilă, aleasă anume din zeci de alte meserii, cu un scop bine determinat. Pentru Emilia Hîrbea a fi bibliotecar a fost un vis de copil, transformat într-o realizare de om mare. „Mi-am dorit de la 12 ani să aduc lumii personalităţile, să cunosc oameni interesanţi şi să am grijă ca literele, cărţile să fie protejate iar autorii preţuiţi” spune bibliotecara şefă a filialei Bâlea din cadrul Bibliotecii JudeţeneAstra Sibiu. Destinul, cusut de guler De la prima sa întâlnire cu Nicolae Tufoi în cadrul unei conferinţe organizată la Biblioteca din Cisnădie în 1973, Emilia Hîrbea a rămas impresionată de rolul extrem de important al bibliotecarului. Ulterior, după ce a absolvit secţia de biblioteconomie a Liceului „Octavian Goga”, tot o întâlnire în bibliotecă a adus-o faţă în faţă cu Constantin Noica. „Sunt oameni care nu ştiu ce e în lume şi oameni care-şi cunosc menirea. Eu am ştiut de la bun început că vreau să merg la esenţă, să cunosc şi să structurez informaţia. Destinul fiecăruia e cusut de guler”, spune Emilia care a ajuns să lucreze în 1986 la Biblioteca din Păltiniş alături de renumitul filozof român. Copiii şi spionii dintre rafturi Deşi a lucrat rând pe rând la trei biblioteci din Sibiu şi Cisnădie, pentru Emilia Hîrbea perioada petrecută la Păltiniş a fost o adevărată binecuvântare. „Copiii mei erau foarte mici dar îi luam în geantă şi mergeam la serviciu. Am început lucrul la manuscrisele eminesciene. De atunci stăteam de dimineaţa până seara la bibliotecă”, îşi aminteşte cu drag femeia care a reuşit, în cercul de la Păltiniş să cunoască multe personalităţi ale vremii. „Erau vremuri grele. Securitatea era pe urmele tuturor. Dar am avut onoarea îi cunosc pe Alexandru Paleologu, pe Andrei Pleşu, dar şi pe Gabriel Liiceanu, Florian Chelu şi Carmen Negulei. Cam 1000 de prieteni de-ai lui Noica veneau anual la Păltiniş. Întâlnirile mari se ţineau în bibliotecă, având un spaţiu generos”, spune Emilia Hîrbea. Cămăruţa cu suflet Cea mai dragă amintire a bibliotecarei vis-a-vis de timpul petrecut alături de Constantin Noica este legată de ultima acţiune organizată de acesta înainte de a muri. „A avut o ultimă încercare de lansare a manuscriselor eminesciene, în 15 noiembrie 1987. Invitase profesori din toate judeţele. Biblioteca se renova, eram în pline pregătiri, pictam, căutam citate, eram în vervă”, povesteşte Emilia Hîrbea. Cum ziua aleasă coincidea cu ziua alegerilor din acel an, prezentarea a fost anulată cu două zile înainte. „Nu pot să vă povestesc ce am simţit în acele momente. Am spus că renunţ la cultură. Dar acţiunea s-a ţinut. În cămăruţa de 12 metri pătraţi a lui Noica şi în sufletele noastre”, spune bibliotecara. Literele rămân Familia Hîrbea se mutase definitiv în Păltiniş iar după moartea lui Constantin Noica, Emilia a ajuns custode la casa memorială a acestuia. Din 2004 a lucrat în cadul secţiei de adulţi al Sediului central al BJ Astra iar începând cu anul acesta poate fi găsită, recomandând cărţi la filiala Bâlea. Se consideră împlinită pentru că a reuşit, în mare parte, să îşi împlinească visul din copilărie. „Mai sunt atâtea lucruri de făcut. Astăzi îmi doresc să cunosc personalităţi care, printr-un fel sau altul, nu mai sunt printre noi”, spune Emilia Hîrbea ce urmează să îşi lanseze o cercetare despre Policarp Moruşca, primul episcop al Episcopiei Române din America. Tot vs. nimic De viitorul meseriei ei, într-o epocă a calculatorului şi internetului, Emiliei nu îi este frică. „Au avut loc discuţii despre moartea bibilotecii şi în faţa televizorului, în anii ’70. Dar bibliotecarii nu se tem. Ei stochează şi structurează informaţia. Când lumea învaţă totul despre nimic, un om care să ştie mai nimic despre tot este extrem de necesar”, crede Hîrbea. ,,Uneori se întâmpla să alerge Noica după mine cu manuscrisele iar eu fugeam, să am grijă de copii. <
Publicitate
