10.2 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Sindicatele contra Tratatului Fiscal UE

Cele mai citite

Sindicaliştii de la Cartel Alfa au ieşit în stradă miercuri şi la Sibiu. Protestul început în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor a strâns 150 de sindicalişti care au condamnat Tratatul Fiscal pe care România, alături de ţările UE, doreşte să îl semneze. Protestul face parte dintr-o acţiune desfăşurată în toate judeţele din ţară, dar şi din cele 27 de state ale Uniunii Europene. Sindicaliştii şi-au exprimat dezacordul faţă de impunerile bugetare şi fiscale prevăzute în Tratatul de Guvernanţă Fiscală. Protestatarii cer Guvernului să nu ratifice tratatul care presupune adoptarea unor deficite mici de către fiecare ţară, ţările respective riscând sancţiuni drastice în cazul în care deficitele respective nu sunt îndeplinite. ,,Noi, la Sibiu, am ieşit în stradă şi pentru celelalte nemulţumiri pe care le avem, cum sunt dialogul social responsabil şi problema locurilor de muncă”, a declarat Marius Vingerzan, liderul Cartel Alfa Sibiu. După protest sindicaliştii sibieni au înaintat o scrisoare Prefecturii cu cererile lor. „Nu suntem de acord, pentru că România nu este în zona euro, iar dacă va fi adoptat va duce la scăderea investiţiilor în ţara noastră. Practic, cetăţenii români nu ar avea niciun beneficiu de pe urma prevederilor acestui tratat”, au susţinut sindicaliştii, la întâlnirea cu prefectul Răcuciu. Ce prevede Tratatul Fiscal Joi, Traian Băsescu, preşedintele României, alături de liderii europeni, a semnat Tratatul Fiscal la Bruxelles, în pofida protestelor. Tratatul vizează consolidarea disciplinei fiscale prin introducerea unor sancţiuni aplicate într-un mod automat şi a unei supravegheri mai stricte şi, în special, prin „norma privind un buget echilibrat”. Noul tratat include cerinţa ca bugetele naţionale să fie echilibrate sau în surplus. Această cerinţă va fi îndeplinită dacă deficitul structural anual al administraţiei publice nu va depăşi 0,5 % din PIB-ul nominal. Dacă un stat membru se va abate de la această normă, va fi declanşat un mecanism automat de corecţie. Acest mecanism va respecta pe deplin prerogativele parlamentelor naţionale. În plus, statele membre vor avea obligaţia de a introduce această „normă privind un buget echilibrat” în sistemele lor juridice naţionale, de preferinţă la nivel constituţional. Termenul pentru îndeplinirea acestei obligaţii este de cel mult un an de la intrarea în vigoare a tratatului. În cazul în care un stat membru nu îşi va respecta obligaţia de a transpune la timp „norma privind un buget echilibrat”, Curtea de Justiţie a UE va avea competenţa de a se pronunţa asupra acestei chestiuni. Hotărârea Curţii va avea un caracter obligatoriu şi, în cazul în care nu va fi pusă în aplicare, va putea atrage după sine penalităţi de până la 0,1% din PIB. Dacă moneda statului respectiv este euro, această sumă se va achita către Mecanismul european de stabilitate, iar dacă nu, către Bugetul general al UE. (C.P.)

spot_img
Ultimele știri

FOTO: Susținere pentru Ilie Bolojan. Oamenii se strâng în fața Guvernului

Oamenii s-au adunat în fața Guvernului pentru a-l susține pe premierul Ilie Bolojan, după ce PSD a votat oficial...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect