Primăria comunei Slimnic a finalizat bazinul de colectare a apei potabile din fonduri proprii. Apa colectată în noul bazin, ajunge în sat prin cădere liberă. ,,Bazinul este mai sus decât casa aflată la cea mai mare înălţime, din localitate. Astfel am reuşit să scutim bani şi să livrăm apa prin cădere naturală”, a explicat pentru Sibiu 100%, viceprimarul Isdrăilă Luca. Acesta îşi aminteşte că şi în copilăria sa locul unde acum s-a contruit bazinul, era recunoscut pentru sursa constantă de apă. În cadrul proiectului s-au construit şi 4 fântâni care alimentează bazinul. Slimnicul se mai poate lăuda cu încă două străzi asfaltate, lucrare încheiată săptămâna trecută, după cum declară primarul comunei, Virgil ªoroştineanu. (C.P.)
Actualizat:
Slimnicul se modernizează
Cele mai citite
Ultimele știri
„Fjord”, filmul premiat la Cannes 2026, ajunge la CineGold
„Fjord”, filmul premiat semnat de Cristian Mungiu, în avanpremieră la CineGold pe 13 iunieSibienii au ocazia să fie printre...
Articolul următor




