Skater, roller, parkour sunt cuvinte de neînţeles pentru cei mai în vârstă, dar pline de înţeles pentru tinerii sibieni. Locurile unde aceştia pot practica în voie sporturi extreme sunt puţine la Sibiu. De aceea adesea îi vedem folosind spaţii publice unde riscă să se accidenteze sau să rănească alţi oameni. La Sibiu există un singur spaţiu special amenajat pentru ei în zona Teatrului, dar acesta e prea mic pentru cât de mulţi tineri sunt pasionaţi de aceste sporturi la Sibiu. În skate-park-ul din imediata apropiere a teatrului ,,Radu Stanca iubitorii de sporturi extreme, majoritatea amatori, îşi fac timp cel puţin o dată pe zi, chiar şi preţ de câteva minute să ajungă în locul în care se simt ,,eliberaţi. Pasiunea pentru un astfel de sport începe pentru majoritatea la vârste foarte fragede. Eu am început să mă dau cu rolele la 4 ani şi jumătate şi mulţi prieteni de-ai mei tot cam pe atunci, spune Rareş, apelat de prieteni Botaru, un adolescent de 17 ani, pasionat de sporturi extreme. Pasionaţi de mici Îşi fac apariţia doi copii destul de mici. Buni amici, Dragoş şi Mircea, veniţi cu bunica lui Dragoş, care a rămas să-i aştepte în maşină. Dau fuga pe aparatele special amenajate acolo pentru a-şi demonstra talentele de buni rolleri. Încă nu au experienţă prea mare la vârsta lor de 6 şi respectiv, 4 ani şi jumătate, aşa că juliturile şi loviturile uşoare sunt vizibile. Dragoş mărturiseşte revol- tat ,,când venim şi sunt şi băieţii mai mari aici cu skateboard şi role, ei îşi cam stabilesc traseul pe care-l fac şi noi trebuie să ne dăm numai pe astea mici, şi cum suntem mulţi ne cam băgăm unii într-alţii. Dorinţa lor cea mai mare este să se facă încă un skate-park de acest gen pentru cei mai mari, iar ,,în acesta de aici să fie lăsaţi doar cei mai mici, spun copii. Loc de joacă altfel Doi fraţi, Andrei şi Vlăduţ, de 8 şi 10 ani, au poposit de la şcoală direct în parkul de skateri. Nu au venit pregătiţi nici cu role, nici cu skateboard-uri, ci pur şi simplu să alerge unul după altul şi să alunece pe piramidă şi pe celelalte piste, bucuroşi că nu sunt prezenţi la ora aceea bikerii, rolerii şi alţii care iubesc căţărările, şi astfel ei se pot juca în voie preţ de jumătate de oră până când va veni tatăl lor după ei. După remarci de genul ,,ieee am reuşit şi îndemnuri ,,fă şi tu dacă poţi, se mai întrec ei în alergări şi în momentul când parcă jocul e cel mai frumos şi trăit cu intensitate se aude claxonul maşinii în care tatăl lor îi aşteaptă. Puţin dezamăgiţi că a trecut timpul atât de repede îşi iau ghiozdanele lăsate undeva, într-un colţ şi se îndreaptă spre maşină. Sibiul sportului extrem Seara, în parcul Sub Arini întâlnim un grup de roleri, băieţi şi fete care făceau întreceri între ei. Întrebându-l pe Cosmin, un băiat de 18 ani, dacă mai merge şi în alte părţi să se dea cu rolele, acesta a răspuns: ,,Da, la skate-park-ul din zona centrală, cel de lângă teatru, dar mai rar că aici, în Sub Arini îmi place mai mult. Este mai mişto, fiind mult mai mult spaţiu şi senzaţia provocată de adrenalină fiind mult mai mare. O fată şi un băiat mărturisesc că mai trec şi ,,prin cartierul Cedonia la o sală închisă, unde se mai strâng bicicliştii, dar tot mai bine e, zic ei, prin parc deoarece simt cu mai mare intensitate urcările cu bicicleta şi au libertate mai mare de a-şi exprima starea interioară, curajul, şi de a-şi arăta îndemânarea. În plus cu toate variantele de spaţii oferite de oraşul nostru, dacă e vorba să se dea cu rolele nu ar renunţa pentru nimic în lume la turele de pe străzile Sibiului pentru că ,,adorăm să fim admiraţi, nu ne e teamă să facem ceea ce simţim chiar dacă unii ne mai şi critică iar alţii poate se oftică. Pasionaţii de sporturi extreme îşi exprimă plăcerea de a fi în aer, de a simţi bucuria tinereţii, aşa cum ştiu ei mai bine, fiind mereu la înălţime.
Actualizat:
Sport extrem zi de zi
Cele mai citite
Articolul precedentSe scumpeşte apa an de an
Articolul următorÎmi doresc un dialog cât mai bun cu oamenii
Ultimele știri
Compania franceză Jean-Claude Gallotta, la FITS cu „My Ladies Rock”: „Spectacolul e foarte actual, despre destine care s-au consumat rapid, un spectacol cu un...
Marea companie de dans Jean-Claude Gallotta din Franța, aflată pentru prima dată în România ca invitată a celei de-a...