Cât de încurcate sunt căile Domnului? La sfârşit de an, ne-am obişnuit s[ ne impunem obiective pentru anul care urmează, unele realizabile, altele, cel puţin îndrăzneţe. Astfel aş denumi modest un obiectiv de-al meu, cel puţin îndrăzneţ. Ei bine, mi-am propus ca anul acesta să probez cât de încurcate sunt căile Domnului, atunci când încerc să obţin amenajarea corespunzătoare a unei parcări lăsate de izbelişte în cel mai cunoscut cartier din Sibiu (Hipodrom). Sunt un umil cetăţean al urbei, plătitor de taxe şi impozite, care de 19 ani, de când locuiesc în acest cartier, m-am săturat să mă înglod în parcările din faţa (sau spatele) blocurilor, un pic mai retrase ochilor edililor. Aceiaşi edili care au consimţit ca în locurile fostelor centrale termice să se ridice blocuri cu un grad de ocupare a terenului foarte mare (spre 80%), ar trebui să supervizeze amenajarea spaţiului rămas disponibil parcării celorlalte blocuri din apropiere. Despre o astfel de parcare este vorba şi despre disconfortul a peste 50 cetăţeni care îşi parchează maşinile în noroiul fostei capitale culturale europene. Vă promit că o să realizez un foileton şi revin cu amănuntele demersului meu pentru a-mi realiza obiectivul, deocamdată voi contacta asociaţia de proprietari, pentru a culege semnăturile tuturor celor deranjaţi de acest aspect. Sorin Marcu
Cele mai citite
Ultimele știri
VIDEO/FOTO: Grindina a lovit Biertanul. ANM a emis Cod Portocaliu pentru multe localități din Sibiu
A plouat cu gheață, sâmbătă după amiaza, în județul Sibiu, mai multe localități fiind sub avertizare Cod Portocaliu de...




