7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Punct final al Campaniei „Biciclist în Trafic”

Cele mai citite

În data de 13 iunie, de la ora 13:30, mai mulți elevi ai Colegiului Național „Samuel von Brukenthal” au împărțit fluturași și au discutat cu șoferii despre prezența bicicliștilor în trafic și despre deplasarea lor în siguranță, în oraș. Acțiunea este scopul final al campaniei „Biciclist în Trafic”, proiect finanțat de Fundația Comunitară Sibiu, prin Programul YouthBank. Proiectul a fost realizat de un grup de patru elevi de la Colegiul Brukenthal și a fost implementat cu sprijinul membrilor Asociației Tură în Natură Sibiu și al reprezentanților Poliției Rutiere Sibiu.

Șoferii au putut afla ce ar trebui să facă atunci când întâlnesc un biciclist în trafic: să nu taie calea biciclistului aflat pe pista de biciclete, să nu parcheze pe pista de biciclete, să privească în oglinda retrovizoare din dreapta atunci când parchează și în cea din stanga atunci când se pregătesc să coboare din mașină, pentru a se asigura că nu vine un biciclist. „Cei peste 100 de șoferi care au primit fluturași și au fost rugați să fie mai atenți în trafic atunci când întâlnesc bicicliști s-au arăt foarte deschiși să respecte aceste reguli, sperăm noi nu doar datorită prezenței reprezentanților Poliției Rutiere”, spune Mihai Proca, de la Asociația Tură în Natură Sibiu. Pe lângă acest eveniment, tot în cadrul proiectului au mai fost cinci prezentări susținute în liceele sibiene. Așa au fost informați și tinerii bicicliști sibieni cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au atunci când se deplasează cu bicicleta în oraș. Peste 300 de elevi din cinci licee sibiene au participat la prezentările susținute în cadrul acestei campanii. În plus, elevii au realizat un film care prezintă drumul unui tânăr biciclist de acasă la școală și invers, pericolele la care se expune în trafic și regulile pe care trebuie să le respecte atunci când se află cu bicicleta pe drumurile publice. De asemenea, în cadrul fiecărei sesiuni susținute în liceele sibiene, elevii participanți au completat chestionare care cuprindeau întrebări cu privire la deplasarea cu bicicleta în oraș. Rezultatul acestor chestionare va sta la baza unei scrisori pe care elevii o vor adresa Primăriei Sibiu pentru a solicita îmbunătatirea condițiilor pentru deplasarea cu bicicleta în orașul nostru.

 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Apă-canal aniversează 130 de ani de distribuție centralizată

Apă Canal Sibiu celebrează, în aceste zile, 130 de ani de distribuție centralizată a apei, iar cu acest prilej...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect