26.3 C
Sibiu
luni, iulie 15, 2024

Se caută voluntari pentru Unstoppable, un eveniment unic pentru România

Publicitate

Cele mai citite

Sibiul găzduiește, al patrulea an consecutiv, un eveniment unic: un tur ciclist pentru tinerii nevăzători și tineri atipici din peste opt orașe ale României. Sâmbătă și duminică, 29-30 iunie, se desfășoară a 4-a ediție Unstoppable, dedicată sportului și mobilității fără bariere. Evenimentul aduce astfel în atenția unui public larg problematica persoanelor cu dizabilități și potențialul integrării acestora prin sport.

Înscrieri pentru emoția unei curse legendare

Unul din pionii principali ai acestui proiect sunt piloții de biciclete tandem, fără de care proiectul nu poate fi realizat. În acest an, din diverse cauze, o parte din piloți au fost nevoiți să anuleze participarea.

În acest sens, organizatorul Urban Bike Revolution face încă înscrieri pentru voluntarii care doresc să experimenteze emoția unei curse legendare. Atât pentru nevăzătorii înscriși în concurs, cât și pentru voluntarii care îi vor însoți în cursă va fi o experiență unică, cu impact emoțional atât în plan personal, cât și în comunitate. Subiectul fiind unul adus în fața media, poate fi și un aport al fiecăruia dintre noi pentru conștientizarea necesității inițiativelor de incluziune socială e sportivilor cu dizabilități.

“Avem mare nevoie de timpul și de energia voastră în acest weekend, pentru a duce povestea Unstoppable mai departe. Sibiul are multe de oferit, iar unul dintre domeniile în care se face remarcat este gastronomia. Pe de altă parte, din Sibiu e foarte simplu să ajungi în împrejurimi pe bicicletă, iar proiectul nostru combină toate aceste elemente cu scopul de a demonstra că nu există bariere acolo unde există dorință. Dacă vă doriți o altfel de experiență în acest weekend vă rugăm să ne scrieți în privat”, a transmis Andrei Rusu, organizator din partea Urban Bike Revolution.

Cei care doresc să fie parte din acest proiect unic și cu valențe sociale speciale, se pot înscrie la numărul: 0775.579389.

Programul Unstoppable

Sâmbătă

11:00 – 14:00 Tur de bicicletă și picnic în jurul Sibiului

15:30 – 17:00 (alternativ) Biciclete cochete

19:00 Bikes, sounds & flavours (eveniment de socializare cu muzică live și gustări)

Duminică

09:00 – 12:00 Start în Turul Ciclist Al Sibiului – Cursa Sponsorilor

CITEȘTE și: Unstoppable, incluziune și mobilitate prin sport în Sibiu – Sibiu 100

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: O minoră din Sibiu a plecat de acasă. Anunțați poliția dacă aveți informații despre ea

Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 14 ani, care a plecat de acasă, din municipiul Sibiu, fără...

Știri pe același subiect