2.9 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 12, 2025

Mamele minore vor primi o bursă de 700 de lei dacă vor merge la școală

Cele mai citite

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a declarat vineri, că mamele minore beneficiază de o bursă 700 de lei dacă merg la şcoală, iar copii acestora au prioritate pentru locuri la creşă.

Ministrul a menţionat că prin acordarea bursei se încearcă şi prevenirea separării mamei de copil.

„La Parlament, primul eveniment mi-l aduc aminte cu mare emoţii a fost acel al lansării campaniei „Clasa M. Clasa Mamelor Minore”, când am convins foarte mulţi colegi parlamentari să vină cu un punct de vedere şi un semnal de alarmă care să fie transmis apoi în fiecare judeţ.

Şi da, mamele minore beneficiază de acea bursă de 700 lei pornind de la acea campanie.

Publicitate

Şi să ştiţi că nu este o formă de încurajare. să creştem cumva numărul mamelor minore, pentru că am auzit şi acest aspect, chiar din partea liceenilor „sunt unele colege care au spus că o să încerce să fie mame pentru că primesc bursă”.

Nu, vor primi bursă doar cele care vor merge la şcoală. De ce? Încercăm să prevenim separarea copilului de mamă.

Încercăm să le ajutăm pe aceste minore care au ajuns în această situaţie şi care trebuie de acum să-şi ia viaţa în piept, în mâini, nu doar viaţa lor, ci şi viaţa copilului pe care sau copiilor, poate sunt şi cazuri de gemeni, pe care ele le-au i-au adus pe lume.

Deci această bursă se primeşte numai în situaţia în care ele participă la şcoală şi da, au şi prioritate copiii acestora pentru locuri la creşă şi la grădiniţă”, a precizat ministrul.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Guvernul României va prelua controlul operațiunilor gigantului rus Lukoil din țară

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat, marți seara, că România trebuie să preia controlul asupra operațiunilor Lukoil din țara...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect