La primul sezon în Campionatul Național Under 13, jucătorii antrenați de Alexandru Hulpuș și Ivan Gemaljevic au reușit o performanță deosebită la această categorie de vârstă. Baschetbaliștii de la Alpha s-au calificat între primele opt formații ale României și se vor lupta la Turneul Final pentru titlul de campioni. Acest rezultat a fost reușit chiar pe teren propriu, în Sala Transilvania. Duminică, sibienii au organizat ultimul turneu din campionat. Ei mai aveau nevoie de numai o victorie pentru Top 8 și au obținut-o.
”Mulțumesc tuturor antrenorilor care au lucrat cu acești copii pe parcursul dezvoltării lor”
Universitatea Cluj, BC Slam București, CS Dinamo București, ACS Îngerii Băniei Craiova, ACS Dan Dacian București, AS Valbon Arad și CSȘ Nr.5 București sunt celelalte echipe ce vor fi prezente la faza finală. Dintre acestea, Alpha are cea mai tânără generație, fiind singura participantă cu generația 2007. „Suntem foarte fericiți de evoluția clubului nostru. La debutul în campionatele naționale reușim să ne depășim obiectivul și să ne calificăm în Turneul Final. Un lucru mare, având în vedere că ne-am bătut de la egal la egal cu toate echipele cu care am jucat, deși noi am mers la luptă cu o generație mai mică (2007) față de cele întâlnite. În ultimul meci câștigat, cel cu Brașovul, copiii au prestat un joc constant, iar în sfertul 3 au reușit să se desprindă și astfel am câștigat partida, obținând calificarea în Turneul Final. Țin să mulțumesc tuturor antrenorilor care au lucrat cu acești copii pe parcursul dezvoltării lor. Le mulțumim copiilor pentru ambiție și perseverență, părinților pentru tot sprijinul oferit de-a lungul sezonului și, bineînțeles, partenerilor și sponsorilor noștri alături de care am parcurs un drum frumos”, a declarat Alexandru Hulpuș. Președintele Alpha Sport Team Sibiu. Lotul Alpha Basketball Sibiu U13 estecompus din următorii baschetbaliști: Sebastian Băcilă, Raul Burcea, MateiFlorea, Robert Carpovici, Elias Drăgan, Tudor Horvat, Paul Itu, Eric Kriska, Bogdan Mihaiu, Gabriel Radu, Mario Prodea, AlexandruSuciu, AlexandruStănică, Andrei Teodoru, Raul Trihenea și Riccardo Vasiu.