Pe un stadion ilfovean cu un aer de câmp industrial uitat între betoane și promisiuni, Metaloglobus București și A.F.C. Hermannstadt au jucat azi un meci care, pentru sibieni, ar trebui păstrat nu în albumul amintirilor, ci în sertarul rușinii. 2–2 cu lanterna roșie. 2–2 într-un moment în care fiece punct atârnă greu ca o piatră de moară de gâtul sibienilor. 2–2 într-un meci pe care, dacă Dumnezeul fotbalului n-ar fi avut umor negru, l-am fi pierdut astăzi.
Pentru că, da, trebuie să spunem lucrurilor pe nume: Hermannstadt n-a egalat prin vreo capodoperă tactică ori printr-un asediu eroic. A egalat prin autogolul lui Cristian N. Nedelcovici, în minutul 83, când portarul gazdelor a trimis mingea în propria poartă ca un om care, sătul de chinul oaspeților, a decis să încheie singur povestea.
Dar până acolo, sibienii au fost iarăși o echipă care joacă fotbal ca și cum ar căra saci cu nisip în spate. Metaloglobus, care e deja retrogradată, a avut curaj, nerv și claritate. În minutul 27, Moses Abbey a deschis scorul după o fază în care apărarea sibiană s-a comportat ca niște turiști pierduți prin Gara de Nord. Mingea a trecut printre fundași cu o lejeritate jignitoare, iar Abbey a înscris fără să fie deranjat de aceștia.
Slavă Domnului că măcar Cristian Neguț și-a amintit, trei minute mai târziu, că poarta adversă nu e un obiect decorativ! În minutul 30, bravul nostru Neguț a egalat cu un șut sec dar eliberator, ca o fereastră deschisă într-o cameră sufocată de aerul mediocrității. 1–1 și pentru o clipă am crezut că sibienii vor pune mâna pe cârma meciului.
Dar Hermannstadt are talentul tragic de a transforma speranța în migrenă. Și asta pentru că repriza a doua a fost iarăși un lung exercițiu de ezitare. Pase greșite, dueluri pierdute, o construcție a jocului eficientă ca o căruță fără cal. Atacanții echipei oaspete, puși pe zurbale, nu le-au dat pace fundașilor noștri, care s-au trudit nevoie mare a le aține calea. Iar în minutul 71, Damia Sabater a înscris pentru 2–1, după o fază în care apărarea noastră s-a deschis ca o umbrelă ruptă în furtună.
Și atunci s-a simțit, din nou, mirosul acela greu de catastrofă. Fiindcă adevărul e simplu și crud: Hermannstadt ar fi pierdut acest meci dacă Nedelcovici nu și-ar fi introdus mingea în propria poartă. Da, asta-i realitatea! N-am smuls egalul prin forță, prin inspirație sau printr-un caracter incandescent. L-am primit cadou. Iar când o echipă aflată pe marginea prăpastiei începe să depindă de autogolurile adversarilor, înseamnă că situația e mai gravă decât arată clasamentul. Pentru că Hermannstadtului, cu dăjdiile-i mereu crescânde și ocaua ghetei înnămolită în traiul fără zariște, îi e tot mai greu să se primenească singur.
Și-acum, iată-ne aici: cu sufletul agățat de ultima rundă. Din acest moment, pentru a ajunge sigur la barajul de supraviețuire în SuperLigă, sibienii nu mai au decât o singură opțiune: să învingă FCSB-ul pe Municipal, în ultima etapă. Da, pe FCSB. Echipa aceea cu buget de palat à la Becali și lot cât o vitrină cu manechine de la mall. Noi, care n-am putut-o bate pe ultima clasată, trebuie acum să doborâm una dintre marile puteri ale SuperLigii. Fotbalul are uneori ironii mai bune decât literatura. Dar poate că tocmai aici stă frumusețea lui nebună: când totul pare pierdut, încă mai există nouăzeci de minute.
Pe Municipalul sibian, sâmbată, nu va fi doar un meci. Va fi Judecata de Apoi a lui Hermannstadt. Iar echipa noastră va trebui să decidă dacă vrea să lupte pentru a rămâne în paradisul SuperLigii sau e pregatită să se rostogolească în hăul neguros al Ligii a II-a. Pentru că după meciul din seara aceasta cu Metaloglobus, orice altă scuză s-a terminat pentru Hermannstadt.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
