Echipa de baschet feminin U15 a CSŞ Sibiu s-a calificat la turneul final. Pentru această reuşită, sibiencele au învins pe Tg.Secuiesc (41-35) şi CSŞ Sf.Gheorghe (46-24).
Laura Suciu, cea mai bună recuperatoare din baschetul feminin U15
Concursul de calificare s-a desfăşurat la Timişoara în 21-24 martie, loc unde cele mai bune 12 team-uri din ţară s-au luptat pentru a accede în primele 8. Astfel, fetele antrenate de Lucian Negru au egalat performanţa obţinută anul trecut, locul 8 şi vor încerca să îl îmbunătăţească.
Dintre baschetbaliste, Laura Suciu a strălucit, terminând cele 5 jocuri disputate cu 84 de recuperări, locul 2 având numai 48, iar dacă se va comporta bine la finală, va fi răsplătită cu trofeul de cea mai bună recuperatoare la categoria ei de vârstă.
Împotriva banilor
Atingerea acestui nivel este cu atât mai meritoriu, pentru că sportivele din Sibiu au eliminat pe drum adversare ce au reprezentat fuziunea dintre 2,3 cluburi în numai unul singur şi astfel posibilitatea mult mai mare de a alege. În ultimul act, ele vor concura cu cele mai importante centre din ţară, Bucureşti, Timişoara, Cluj, sau alte oponente care au parte de o susţinere imensă ca Alexandria, pe când team-ul alb-roşu se străduieşte foarte mult ca să facă rost de un rând de echipamente, şi pentru acestea, majoritatea banilor venind din partea părinţilor.
2 ani titanici au fost răsplătiţi
Acest succes a fost posibil datorită unei munci titanice întinsă pe durata a doi ani, timp în care s-a făcut un cantonament de pregătire la Eforie Sud (luna septembrie), datorită mamelor şi taţilor care şi-au luat rolul de sponsori în acel moment, precum şi a unor antrenamente desfăşurate la 6 dimineaţa din cauza programului şcolar şi a lipsei de poziţii în sala CSŞ.
Lucian Negru (antrenor CSŞ Sibiu) : “Vreau să mulţumesc pe această cale tuturor celor care au fost aproape de echipă, dar în primul rând, vreau să ştiţi că sunt foarte mulţumit de aceste fete şi mândru pentru ceea ce fac ele, şi pentru faptul că reprezintă cu cinste clubul, oraşul şi familiile lor. Trebuie să remarc apărarea, care a mers strună, dovadă şi puţinele puncte încasate. Chiar dacă toată lumea care mă cunoaşte crede că nu sunt niciodată mulţumit, vreau să afirm că sunt tare mulţumit şi că aceste fete merită tot ce e mai bun. Bravo fetelor, şi încet dar sigur, începem să arătăm ca o a doua familie.”
La această performanţă excelentă au contribuit următoarele jucătoare : Suciu Laura, Fecioru Raluca, Spătaru Lacrima, Stoica Patricia, Dezsi Melisa, Spagli Alessia, Ciorogariu Denisa, Lupean Andreea, Sarosi Iulia, Bichis Ştefana, Ariciuc Elena, Staneci Iulia, Popescu Ioana, Agache Tania şi Oproiu Diana.
Turneul final de baschet feminin U15 va avea loc în data de 28 aprilie-3 martie, iar locaţia lui urmează a fi aleasă. Acolo, cele 8 echipe vor fi împărţite în 2 grupe de câte 4 după tragere la sorţi, iar prima clasată din grupa A va întâlni pe cea de-a doua din grupa B, şi invers, lucru valabil pentru locurile 1-4, şi acelaşi pentru 5-8.




