Galben-albaştri au fost surclasaţi de CSM Oradea în Sala Transilvania

spot_img
Cele mai citite

CSU Sibiu a pierdut primul meci în Liga Naţională de baschet masculin şi primul de pe teren propriu disputat în noul sezon. Astăzi, galben-albaştrii au fost învinşi într-un mod foarte convingător de CSM Oradea, scor 74-91 (20-24; 22-26; 14-21; 18-20).

Sibienii au jucat de la egal la egal cu adversarii din vest doar in primele 15 minute, apoi totul a început să meargă în favoarea oaspeţilor. Aceştia au intrat la pauză cu un avans de opt puncte. În a doua parte, jucătorii lui Perisic au fost conduşi şi depăşiţi la toate capitolele de bihoreni, încât aceştia au ajuns să se impună la o marjă foarte mare de 17 puncte. După 2 etape CSU Sibiu se află pe poziţia a cincea având o victorie şi o înfrângere, pe când oponenţii lor sunt lideri ai clasamentului şi neînvinşi. Mai impresionant este faptul că CSM Oradea a dispus de combatantele din derbiul Transilvaniei şi echipele cu cele mai frumoase galerii, CSU Sibiu şi U Mobitelco Cluj. Pentru sibieni urmează în week-end o deplasare la Energia Rovinari şi oportunitatea de a se revanşa pentru jocul foarte prost din această seară.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Karturi electrice, competiție, companii concurente, în curând, la Sibiu

Grila de start este completă pentru Cupa Companiilor la eKarting indoor!Adrenalină, viteză, companii de top din regiune și multă...

Știri pe același subiect