Luptătorii de la Kudokai au avut o prestaţie excelentă la Cupa Shin Dojo. Mircea Dumitrescu, Adrian Stănilă şi Nick Angelo Albu au câştigat trei medalii la kickbox, la concursul desfăşurat în 22 octombrie, în capitală.
La Centrul Sportiv „Apollo”, Dumitrescu a fost de neînvins la categoria 90 de kilograme, seniori. El a luat aurul, fiind cel mai experimentat sportiv de la Kudokai, cu 10 partide în palmares. Nick Angelo, puştiul minune de numai 5 ani a fost al doilea la categoria 4-6 ani. „Nick s-a comportat excelent, având în vedere că are în palmares un singur meci. El a luptat cu sportivi cu mai multe meciuri în picioare şi cu experienţă superioară. Locul 2 ocupat în final este o performanţă”, a declarat tehnicianul său, Adrian Mihai. Ultima distincţie cucerită la Bucureşti a fost adusă de Adrian Stănilă, bronz la categoria 60 de kilograme, 16-18 ani. Evenimentul s-a desfăşurat sub egida Federaţiei Române de Kempo. Au participat 350 de sportivi, de la aproape 50 de cluburi de profil, din ţară. Prezenţa sibienilor de la Kudokai la întrecere a fost posibilă datorită sprijinului acordat de Primăria Municipiului Sibiu şi a Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Sibiu. „Mă bucur să văd că sportul de contact are tot mai mulţi practicanţi şi susţinători în ţară. Acest lucru se vede mai ales în rândul fetelor şi al copiilor”, a mai spus Adrian Mihai.





