13.2 C
Sibiu
miercuri, mai 1, 2024

Liga 1: Steaua București – Gaz Metan Mediaș

Publicitate

spot_imgspot_imgspot_img

Publicitate

Cele mai citite
Publicitate

Publicitate

Fotbaliștii medieșeni vor întâlni sâmbătă seară în deplasare un meci dificil, împotriva campioanei Steaua București, contând pentru etapa cu numărul 23 a ligii 1 la fotbal. Dacă Gaz Metan Mediaș vine după o victorie obținută pe teren propriu cu Viitorul Constanța, de partea cealaltă, Steaua București vine tot după o victorie obținută pe terenul celor de la CFR Cluj.

Publicitate

Tehnicianul Gazului Metan, Cristi Dulca, spune că își dorește să învingă Steaua, însă contează ceea ce jucătorii vor arăta pe teren.

„Jucăm cu campioana, cea mai bună echipă din campionat la ora aceasta, cu un lot foarte valoros și diferența e că atunci când lipsește un jucător, nu se vede. Chiar dacă ne așteaptă un meci foarte greu, cum am practicat în acest campionat, să jucăm fiecare meci la fel. Vom merge să ne apărăm, nu vom merge să stăm cu lina de fund peste 16 metri, vom merge să jucăm ceea ce am jucat în acest campionat și sigur, fiecare antrenor își dorește să câștige fiecare meci. La fel îmi doresc și eu, important va fi ceea ce noi vom arăta în teren, cât curaj com avea și să rezolvăm lucrurile pe care ni le propunem'”, a spus Dulca. 

Înaintea acestei partide, Gaz Metan Mediaş se află pe locul 8 cu 30 puncte, în timp ce Steaua București se află pe locul 1  cu 52 de puncte.

Partida se va disputa sâmbătă, 15 martie 2014, de la ora 20:15, în direct pe Digi Sport 1.

 

 

 

 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Opt sibieni în cursa pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Sibiu

Opt sibieni vor candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Sibiu, adică la funcția cea mai puternică din...

Locuri de muncă

spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect