Matei Damian este unul dintre oamenii responsabili pentru care Sibiul are o echipă de handbal masculin la seniori. El este tehnicianul principal al HC Sibiu şi munceşte cu tinere talente ale judeţului nostru zi de zi pentru a-i readuce pe sibieni la handbal în Sala Transilvania, şi pentru a demonstra că acest sport este încă unul din cele mai importante pe care le-a avut Sibiul vreodată. Până în acest moment, echipa condusă de Matei a înregistrat un bilanţ de cinci victorii şi două înfrângeri în Divizia A. Jocul este în creştere, tinerii jucători au început să capete puţină experienţă, şi viitorul pare frumos pentru handbalişti în cazul în care vor fi susţinuţi şi în continuare.
REPORTER : Spuneţi-mi câteva lucruri despre echipă?
Matei Damian : Echipa este foarte tânără. Media de vârstă este undeva la 21- 22 de ani. Nucleul echipei este format din jucători care au început handbalul împreună la Clubul Sportiv Şcolar Sibiu, la nivel de copii. Ei au continuat la juniori cu rezultate foarte bune şi apoi au pus umărul la formarea acestei echipe de seniori, acum doi ani. Alături de ei au apărut încet, încet, şi jucători mai cu experienţă, de care era nevoie. Avem şi alţi copii talentaţi şi valoroşi de la CSŞ Sibiu care o să facă parte, sperăm pe viitor din echipa noastra.
REPORTER : Cât de important este faptul că echipa este formată aproape integral din sibieni?
Matei Damian : Este aproape cel mai important obiectiv al nostru deoarece dăm şansa juniorilor de valoare formaţi la Clubul Sportiv Scolar Sibiu, şi dăm continuitate pe plan local. Noi oferim suporterilor noştri o echipă de suflet, una cu care să se identifice. De asemenea, pentru băieţi este multă plăcere, dăruire şi pasiune când joci acasă la tine, când reprezinţi şi te lupţi pentru oraşul în care ai crescut, studiat, format ca om şi sportiv.
R : Cât de crucial este aportul suporterilor pentru HC Sibiu?
MD : Impactul la public contează enorm. O sală cu un public numeros înseamnă că munca ta este apreciată, şi că facem ce trebuie. Acest lucru ne obligă la mai mult de fiecare dată. În plus, mai sunt şi multe momente grele de joc în care aportul fanilor este crucial. Şi poate cel mai important aspect este, suporteri mulţi = susţinere financiară mai mare din partea sponsorilor.
R : Care sunt problemele principale cu care se confrunta echipa?
MD : Problema noastra cea mai acută, este normal…bugetul. Am reuşit anul trecut să ne îndeplinim obiectivele cu venituri foarte mici. Anul acesta, pretenţiile au crescut. Avem un lot mai bun, mai numeros. Este drept şi bugetul nostru este mai mare decât în 2013, dar în continuare, complet insuficient pentru cerinţele Diviziei A. Pasiunea nu este suficientă. Ea trebuie şi întreţinută. Să nu credeţi că vorbim de sume foarte mari. Bugetul pentru un sezon este de aproximativ 80-100.000 de euro. Vorbim de un buget mediu. Sunt şi echipe cu suport financiar mai mare, dar sunt şi cu ceva mai puţin. Dar nu cu mult. Lipsa fondurilor ne-a facut şi anul ăsta să ne adaptam, să tăiem cantonamentul de vară. Am refuzat invitaţii la turnee de pregătire, şi chiar jucători care-şi doreau sa joace pentru noi. Pregatirea am făcut-o la Sibiu.
R : Cât de mult conteaza ajutorul sponsorilor?
MD : Fără susţinerea partenerilor noştri, la ora asta nu mai discutam de echipa de seniori a HC Sibiu. Vrem să mulţumim Primăriei Municipiului Sibiu, Consiliului Judeţean Sibiu, DJTS Sibiu, Balor Const, NV Const, Simpa Sibiu, Mainetti România, SC Construcţii SA, Toptech, Eurotour SRL, Lubrica Technology. Aportul lor este vital. Am reuşit ca anul ăsta să atragem mai mulţi sponsori alături de noi, dar cum spuneam mai sus, există riscul ca în lipsa altor fonduri să nu reuşim să ducem acest campionat. Aşteptăm şi alţi parteneri lângă noi, să vină la sală, să vadă un joc şi, dacă sunt mulţumiţi de ceea ce înseamnă Handbal Club Sibiu, să se alăture apoi acestui proiect.
R : Cum arată viitorul handbalului sibian la nivel de copii, juniori şi seniori?
MD : Handbalul sibian nu poate face notă discordantă faţă de ceea ce se întamplă în sportul din Sibiu. Vedem peste tot câte libertăţi şi tentaţii negative au copii noştri. De aceea orice copil, trebuie încurajat şi susţinut de părinţi să practice handbal sau alt sport, loc unde are parte de o activitate organizată, unde să socializeze, să înveţe să respecte regulile, să se dezvolte fizic corect, şi să îşi formeze un caracter puternic. Sunt foarte mulţi copii în Sibiu doritori de handbal şi de sport in general, mulţi dintre ei şi cu calităţi deosebite, trebuie doar bine susţinuţi. Este nevoie, cred eu, de o strategie a administraţiei locale în ceea ce priveşte sportul de masă, şi mai departe pentru sportul de performanţă. Nu putem să susţinem activitatea unor sportivi până la la nivel de seniorat, şi după, când este foarte important, să plece. Când vom avea o asemenea strategie, putem vorbi de un viitor, şi chiar de un viitor mai roz.






