17.9 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Performanţe deosebite pentru atleţii medieşeni la Campionatul Naţional de Cros

Cele mai citite

Atleţii medieşeni au reuşit rezultate foarte bune la Campionatul Naţional de Cros desfăşurate la sfârşitul săptămânii trecute la Craiova. Bilanţul a fost de cinci medalii, un aur, două distincţii de argint şi două de bronz. Dintre acestea patru au fost obţinute la echipe, şi una la individual. Cea mai importantă performanţă a fost reuşită de trupa juniorilor III, băieţi care au câştigat titlul de campioană naţională de cros 4.000 metri.

Învingătorii au fost următorii : Peter Hermann, Gabriel Cristea, Robert Cristian, şi Irinel Istrătescu. Argintul la echipe a fost adus de către Ianis Todoran, Robert Rigo, Călin Bota şi  Ianis Fetean la proba de 1,2 KM, copii III.  A urmat o altă muncă foarte bună împreună, fetele de la copii I (Andra Todoran, Patrisia Făgărăşan, Alisa Crişan, Andreea Geamăn, Laura Comşa şi Alexandra Vasiu) în proba de 1,5KM precum şi cele de la copii III (Andreea Albu, Diana Comnac, Iulia Popa, Alexandra Hudea şi Elena Constantin) s-au urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere. După aceste curse foarte bune, Iulia Mărginean a urcat la o nouă categorie şi s-a prezentat senzaţional, fiind a doua la 1,2KM, copii II. Întrecerea a adus la start 334 de alergători de la cele mai bune patruzeci de cluburi din ţară.

spot_img
Ultimele știri

Votează cultura: Muzeul Brukenthal luptă pentru titlul „Destinația Anului 2026”

Muzeul Național Brukenthal intră într-o nouă competiție de prestigiu: „Destinația Anului 2026”, la categoria „Tărâmul Cunoașterii”.Este mai mult decât...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect