Cea de-a patra ediţie a “Sibiu Streetball Winter Edition” aduce premii şi puncte importante pentru participanţii întrecerii din Sala Transilvania. Învingătorii categoriei Open se vor califica automat la un turneu de categorie “Challenger” din Europa, etapă de calificare pentru Campionatul Mondial de Baschet 3 la 3. Astfel, ei au șansa de a câștiga marele premiu de 4.000 de dolari pus în joc la un astfel de turneu. Ocupanții locului doi vor primi 200 EURO iar cei de pe locul trei, 100 EURO. Restul probelor concursului, U13, U15, U18 și +35 vor fi premiate cu produse oferite de sponsorii acţiunii. Ca și anul trecut, evenimentul se desfășoară după regulile impuse de cel mai înalt for din acest domeniu, Federația Internațională de Baschet (FIBA). Acţiunile susținute de FIBA sunt împărțite pe opt categorii, de la alb la negru, negru fiind culoarea atribuită celor mai bine cotate turnee şi etape de Cupă Mondială. Competiția organizată de Asociația Eco Sport Team este de nivel albastru, ceea ce înseamnă că fiecare jucător va primi 600 de puncte în clasamentul FIBA pentru o victorie și 200 pentru o înfrângere.
“Sibiu Streetball Winter Edition” este o acțiune inclusă pe Agenda Sportivă a Județului Sibiu, fiind cofinanţată de Consiliul Județean Sibiu și derulată cu sprijinul Direcției Județene pentru Tineret și Sport Sibiu și a companiilor Metropolis și AV Digital din Sibiu. Acţiunea se va desfăşura în perioada 18-20 decembrie şi este organizată de către Asociația Eco Sport Team și Agenția Grey Projects. Mai multe detalii pe site-ul organizatorului www.ecosporteam.ro sau pe pagina oficială a competiției: https://www.facebook.com/SibiuStreetball




