Orașul din aproprierea Sibiului a devenit, pentru 3 zile, locul unde s-au întrecut cei mai buni rideri din țară.
Competiția a adunat la start peste 500 de concurenți din toate colțurile țării, dar s-a bucurat și de participarea unui sportiv din Olanda, deja familiarizat cu lumea ciclismului din România, după ce a mai participat în trecut la curse de ciclocros la noi în țară. Deși cu o săptămână în urmă prognoza meteo părea să încurce planurile organizatorilor, vremea a fost perfectă pentru desfășurarea tuturor probelor.
Un contratimp individual (XCT) de 18 kilometri și 370 de metri diferență de nivel a reprezentat prima probă din cadrul Stage Race. Punctul de plecare al sportivilor a fost la Mârșa, cu linia de finish în apropierea orașului Avrig. Cel mai bun timp a fost stabilit de Ede Molnar (Dinamo-BikeXpert-Superbet), de 44 de minute și 22 de secunde, urmat la un minut distanță de Vlad Dobre (Scott ProCycling România). Podiumul la categoria Elite masculin a fost completat de olandezul Gosse van der Meer, singurul participant străin din competiție. La categoria Open feminin s-a impus Salome Bondor (ACS Living Bike) cu un timp de o oră și aproape două minute, urmată de Suzanne Hilbert (NoMad Merida CST) și Adina Patriche (ACS Evergreen).
Următoarea zi, în a doua etapă din cadrul Stage Race, participanții au parcurs o probă de point to point (XCP), pe o distanță de 55 de kilometri și 1.545 metri diferență de nivel, cu startul și finișul în fața Primăriei Avrig. După 2 ore și 39 de minute de cursă, Ede Molnar a demonstrat din nou că se află într-o formă foarte bună și a trecut primul linia de final, urmat la scurt timp de colegul său, Bogdan Duca. Răzvan Grec (CSU Scott) a încheiat pe locul 3 la un minut distanță de cei doi rideri de la BikeXpert. La categoria fetelor, locul 1 a fost ocupat de aceeași Salome Bondor, iar Suzanne Hilbert a urmat-o la 5 minute distanță. Ultima poziție de pe podium a fost ocupată de Roxana Rimniceanu (HPM Pro Mountains) la aproape 50 de minute de primul loc la categorie.
În aceeași zi, au fost organizate și concursuri dedicate copiilor, de la 5 până la 14 ani, iar entuziasmul, dorința lor de a câștiga și încurajările părinților de pe margine au animat zona Primăriei Avrig. Fiecare categorie a avut un anumit timp alocat, dar și un traseu diferit, iar la final toți cei 130 de mici bicicliști au primit premii din partea sponsorilor.
Ultima zi de cursă a reprezentat și cel mai greu test pentru riderii participanți la Stage Race – 70 de kilometri și 1.400 metri diferență de nivel. Spectacolul a fost la ordinea zilei, nu au lipsit atacurile dintre rideri, iar finalul a fost marcat de o nouă victorie a lui Ede Molnar, urmat de Răzvan Grec și Bogdan Duca. Molnar a câștigat astfel și clasamentul general după cele 3 etape, coechipierul său, Bogdan Duca, a încheiat pe locul secund și Răzvan Grec a completat top 3. La Feminin Open, s-a păstrat podiumul din cea de-a doua etapă: Salome Bondor (locul 1), Suzanne Hilbert (locul 2) și Roxana Rîmniceanu (locul 3), iar în aceeași formulă s-a încheiat și clasamentul general din Stage Race feminin.
Ziua a avut în program și alte curse de 30 și 45 de kilometri, dar și un traseu de 20 de kilometri sub forma family, unde echipele au fost formate dintr-un copil și părinte. La traseul de 30 de kilometri, Hozat Andreas a obținut cel mai bun timp dintre băieți, iar la categoria feminină, Alexandra Albu a fost cea mai puternică. Hozat Elias (CSU Scott) s-a impus la traseul de 45 de kilometri la categoria juniori masculin și Raissa Costea (Dinamo-BikeXpert-Superbet) la junioare, iar la categoria cadeților Dragoș Stavăr a ocupat primul loc.
Rezultatele integrale pot fi accesate pagina oficială www.triadamtb.ro/www.cronometraj.ro.
Evenimentul a fost susținut și cofinanțat de Primăria orașului Avrig și Consiliul Județean Sibiu.
Sponsori și parteneri: Elrond, URGO, Tiemme, Geiger, GLS Romania, SCOTT, Mapei, OPTcycling, Bosch, Olympus Foods, Powerbar, Shimano, Decathlon, Kenda, Polar, ActionSport, Bere Augusta, Direcția Silvică Sibiu.