Programul ”Campionii României în școli, licee și universități” a început și la Sibiu! Daniela Cîrlan le-a vorbit copiilor despre marea performanță

Cele mai citite

DSC02957Programul Ministerului Tineretului și Sportului ”Campionii României în Școli, Licee și Universități” a fost lansat astăzi și la Sibiu. Locația a fost Școala Gimnazială nr.25, iar atletismul, ”mama tuturor sporturilor” a dat prima invitată ca să le vorbească elevilor despre marea performanță.
”Pe mine m-a motivat dorința de a fi campioană și de a mă autodepăși”                                     
DSC02966Daniela Cîrlan a fost cea aleasă, sportiva fiind multiplă campioană națională și medaliată în probele de 2km marș, 5km marș, 10km marș, 20km marș, 1000m pistă, semi-maraton și maraton. Ea a fost medaliată balcanică, europeană și mondială, câștigătoare de probe de maraton în țară și în afară, și a participat la două ediții de Jocuri Olimpice (Atena 2004 și Rio 2016). ”Am practicat atletismul de performanță timp de 25 de ani. Sportul de performanță înseamnă sacrificiu. Trebuie să îți dorești foarte mult. În fiecare zi am fost la stadion…sâmbătă, duminică. În fiecare zi de sărbătoare, în fiecare zi de naștere am fost acolo. Pe ploaie, pe vânt, pe zăpăda tot acolo am fost pentru că am ales să fac sportul care mi-a plăcut mie cel mai mult. Pe mine m-a motivat dorința de a fi campioană și de a mă autodepăși. Cel mai important moment al carierei mele a fost când m-am calificat la Jocurile Olimpice de la Atena 2004. Înainte de aceasta, foarte important a fost când am devenit campioană europeană de junioare.”, a spus Daniela Cîrlan, tuturor copiilor prezenți.
 


 
”Îmi doresc ca fiecare să se ducă în sălile de sport și pe stadioane”
DSC02969La eveniment au participat Claudia Simtion, inspector general școlar, Călin Anton și Matei Damian, din partea Direcției Județene pentru Tineret și Sport Sibiu și domnul Mircea Galață, din partea Inspectoratului Școlar al Județului Sibiu. ”Înainte de a fi inspector general școlar, sunt profesor de sport. Mă bucur să văd că faceți sport, că nu stați acasă. Sportul disciplinează, sportul educă, sportul înseamnă dăruire”, a spus Claudia Simtion, inspector general școlar.
 
Daniela Cirlan4Proiectul ”Campionii României în școli, licee și universități” își propune să aducă în aceste instituții școlare personalitățile sportive românești, pentru a prezenta importanța sportului și a educației fizice în dezvoltarea armonioasă. De asemenea, pentru a inspira campionii de mâine. Obiectivul central al programului este creşterea gradului de participare activă şi sistematică a copiilor din şcoli, licee si universitaţi la activităţile sportive, promovarea valorilor sportului ca mijloc de îmbunătăţire a stării de sănătate, a condiţiei fizice şi psihice, dezvoltarea competenţelor sociale precum spiritul de echipă, solidaritatea, toleranţa şi fair-play-ul. Astfel, contribuind la îmbunătăţirea calităţii vieţii.
DSC02961”M-am simțit excelent, m-am simțit onorată. Este foarte bine că se întâmplă și la noi în Sibiu astfel de lucruri. Mă bucur și observ că în unele școli chiar se face sport. Să nu mai aud că se plâng părinții că nu sunt școli de sport și nu se face, chiar se face sport. Depinde numai de copii să facă sport. Am avut emoții ca la startul la Olimpiadă. Eu ce îmi doresc este ca fiecare copil să se ducă în sălile de sport și pe stadioane. Să simtă sportul, să simtă mișcarea”, a declarat Daniela Cîrlan.
Daniela Cirlan
DSC02971 DSC02968

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: David Popovici, din nou REGELE EUROPEI! AUR ISTORIC la 200 de metri liber

David Popovici scrie din nou istorie în natația europeană. Înotătorul român și-a adjudecat medalia de aur în proba de...

Știri pe același subiect