Pustai, sperietoare pentru CFR Cluj

Cele mai citite

Cristi Pustai a devenit o adevărată sperietoare pentru fosta campioană a României, CFR Cluj. Fie că aceştia erau în top, fie că erau într-un sezon prost pentru ei, un lucru nu s-a schimbat pe parcursul timpului, Cristi Pustai împreună cu echipele sale a continuat să nu piardă împotriva clujenilor. Astfel, s-a ajuns la patru ani de când acesta nu a mai fost înfrânt de ceferişti în jocuri oficiale. Fie că a fost vorba despre Gaz Metan Mediaş sau acum despre Pandurii Târgu Jiu, ecuaţiile sale matematice nu au putut fi rezolvate. De aceea, clujenii au rămas repetenţi pentru al patrulea an la rând, iar viitorul nu arată bine pentru ei când în faţa lor se află tehnicianul medieşean.

Publicitate

 

De asemenea, cel mai frecvent rezultat între cele două combatante a fost 1-1, scor care s-a întregistrat de cinci ori, în ultimele nouă jocuri fără eşec pentru Pustai contra Clujului. În ultimul joc disputat ieri, alb-vişinii au început bine şi au condus prin Cadu, dar nici de data aceasta nu a fost suficient, Eric egalând pentru un acelaşi obişnuit 1-1.

Ultimele 9 meciuri între CFR Cluj şi echipele lui Cristi Pustai :

CFR Cluj 1-1 Pandurii Târgu Jiu (2013)
CFR Cluj 2-3 Pandurii Târgu Jiu
Gaz Metan Mediaş 1-1 CFR Cluj
CFR Cluj 1-1 Gaz Metan Mediaş
Gaz Metan Mediaş 1-1 CFR Cluj
CFR Cluj 0-2 Gaz Metan Mediaş
Gaz Metan Mediaş 3-2 CFR Cluj
CFR Cluj 1-1 Gaz Metan Mediaş
Gaz Metan Mediaş 0-0 CFR Cluj  (2010)

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO/ALERTĂ DISPARIȚIE: Sibiancă de 30 de ani, căutată de familie și poliție

Polițiștii sibieni caută o femeie în vârstă de 30 de ani care a plecat, marți, într-o direcție necunoscută și...

Știri pe același subiect